Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 iunie 2026 13:13

La Forestier, revedere de 30 ani

 

Sâmbătă, începând cu ora 10.00, Liceul Tehnologic Forestier a fost gazda unui eveniment de suflet: revederea absolvenţilor promoţiei 1986 cu profesorii lor. Au participat peste 50 dintre cei ce-şi luau zborul din această prestigioasă unitate şcolară şi 10 dintre cadrele didactice care i-au pregătit - ne-a informat prof. dr. Andrei Grigorescu. Promoţia 1986 a fost formată din cinci clase - una de prelucrare a lemnului, una de exploatări forestiere, alta de construcţii şi două de silvicultură - care i-au avut ca diriginţi pe profesorii Elena Ivan, Ruxandra Olteanu, Constantin Sorescu, Filofteia Oprea şi Andrei Grigorescu. La evenimentul de suflet au participat şi directorii din perioada de liceu a sărbătoriţilor - inginerii Maria Dumitrache şi Apostol Zamfira. Întâlnirea s-a desfăşurat în sala de festivităţi, unde diriginţii au strigat cataloagele, iar cei care au răspuns "prezent" şi-au prezentat un sumar al realizărilor personale din ultimele trei decenii şi le-au mulţumit minunaţilor lor dascăli pentru modul în care i-au pregătit pentru a reuşi prin muncă în viaţă. De remarcat ar fi faptul că absolvenţii din 1986 au acum diverse calificări şi sunt recunoscuţi în domeniile lor - pădurari, tâmplari, ingineri silvici, muncitori specializaţi în prelucrarea lemnului, în construcţii, şefi de ocoale silvice, un contabil şef, secretari, preoţi, psihologi, primari, administratori de unităţi şcolare, poliţişti şi un manager de muzeu - Ştefan Dumitrache. S-a remarcat că trei dintre cei veniţi la revederea cu colegii lucrează acum efectiv la Liceul Forestier, pentru formarea unor noi generaţii de specialişti în prelucrarea lemnului, şi anume Gheorghe (Goguţă) Minculete, Aurel Zmădu şi Laurenţiu Filip.

Absolvenţii de acum 30 ani au vizitat laboratoarele şi noile dotări ale unităţii de învăţământ şi au fost de-a dreptul entuziasmaţi de laboratorul-muzeu dedicat istoriei civilizaţiei lemnului, ctitorit de prof. Andrei Grigorescu, cu sprijinul lui Goguţă Minculete şi al altor colegi şi elevi. Şirul mărturisirilor s-a încheiat seara, la un restaurant din zona de nord a oraşului, în cadrul unei petreceri cu muzică şi dans, din programul căreia n-au lipsit degustările de preparate culinare tradiţionale şi nu numai, dar şi de băuturi, care au ridicat nivelul optimismului unor oameni aflaţi la vârful capacităţilor creatoare. La Mulţi Ani!

Pin It