Întâlnire lunară la Cenaclul "Velea"
Astăzi, începând cu ora 15.00, iubitorii de cultură din cadrul Cenaclului "Nicolae Velea" se vor întâlni la Secţia pentru copii a Bibliotecii Municipale pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la naşterea poetului ardelean al ţărănimii, George Coşbuc. Cu această ocazie, vor lua cuvântul prof. Elena Eşanu-Şerbănescu şi Daniel Dejanu. Ce-a de-a doua parte a întâlnirii va fi dedicată uneia dintre cele mai importante personalităţi politice în contextul unirii de la 1859 - Mihail Kogălniceanu, despre care va vorbi prof. Constantin Voiculescu. În limita timpului disponibil, va fi abordat şi poetul simbolist George Bacovia, de către prof. Elena Şerbănescu, iar poeta locală Ioana Olteanu va recita câteva creaţii proprii.
