Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 iunie 2026 12:54

Flash Move la Curtea de Argeş: Nicoleta Andrei a înscris oraşul pe harta ambasadorilor sportului european!

 

Săptămâna sportului european a dat sâmbătă culoare şi dinamică oraşului Curtea de Argeş, printr-un Flash Move coordonat de antrenoarea argeşeană Nicoleta Andrei, membră a Asociaţiei Judeţene Sportul Pentru Toţi Argeş (AJSPT). Evenimentul s-a petrecut simultan în zeci de ţări ale lumii şi a fost transmis în direct, urmând ca zilele următoare să se facă şi un colaj de către centrul organizator de la Bruxelles. Pe platoul din faţa Sălii de Sport Municipale, 130 de argeşeni - voluntari, copii şi adulţi - şi-au dat mâna şi au arătat lumii că iubesc sportul, dansul şi muzica. Nicoleta Andrei a dat startul unei mişcări ritmice şi toată lumea a urmat exemplul ei. De asemenea, micuţele gimnaste pe care le antrenează au făcut demonstraţii impecabile şi au dovedit tuturor cât de bine sunt pregătite. "A fost o zi superbă, cu oameni frumoşi şi activi! Le mulţumesc tuturor pentru prezenţă, pentru activitate şi, nu în ultimul rând, părinţilor şi profesorilor! Din păcate, autorităţile nu au putut fi prezente - deşi ne-am fi dorit să vadă personal cât de frumoasă este o astfel de manifestare, dar le mulţumim pentru că ne-au sprijinit şi ne-au pus la dispoziţie cele necesare! Oricum, noi avem un trofeu din parte celor de la Bruxelles special pentru primăria din Curtea de Argeş, în semn de mulţumire pentru că ne-a susţinut. Deja l-am trimis prin doamna consilier Maria Dicu, împreună cu câte o borsetă BE ACTIVE pentru domnii primar şi viceprimar şi un atestat ISCA", ne-a spus Nicoleta Andrei, cea care a ales special Curtea de Argeş pentru acest eveniment.

Şi voluntarii au purtat triocuri BE ACTIVE şi au fost răsplătiţi la final cu câte un certificat de participare. Participanţii s-au dezlănţuit, au aplaudat şi au trăit intens momentul, ca într-o eliberare a spiritului mult aşteptată. "Evenimentul a fost unul de mare amploare, chiar dacă poate nu a fost conştientizat suficient. Sigur că a fost mai neobişnuit, dar sperăm ca pe viitor argeşenii să se familiarizeze şi să participe în număr cât mai mare la asemenea manifestări. Vom continua să promovăm sportul, fiindcă în general la noi este o mare lipsă de astfel de evenimente. Sunt oameni extraordinari în Curtea de Argeş, care mi-au făcut o impresie foarte bună şi mi-au confirmat încă o dată că se pot mobiliza ca să iasă ceva frumos! Erau zâmbitori, lipsiţi de inhibiţie, aproape că au devenit nonconformişti în acele momente. M-am bucurat cu ei, am simţit emoţie, vibraţie, curaj şi energie!", ne-a mărturisit antrenoarea.

Prezent la eveniment, un prieten din copilărie al Nicoletei Andrei, pe nume Augustin Enache, ne-a declarat: "Am venit la această manifestare pentru a mă înscrie între cei care doresc să aducă pe cât mai mulţi oameni în rândul sportivilor. M-au impresionat organizarea, armonia dansului şi antrenamentele pe care le-au făcut participanţii. Foarte plăcut moment!"

Nicoleta Andrei şi-ar fi dorit să participe mai mulţi argeşeni la această mişcare, dar este conştientă că lucrurile de felul acesta se pornesc de jos, cu răbdare şi dedicare. Tocmai de aceea, nu se descurajează, şi a promis că va continua cu asemenea proiecte şi speră că va găsi în continuare sprijin şi înţelegere din partea conducerii administraţiei publice locale.

Pin It