Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 iunie 2026 11:34

Expoziţie internaţională la Goleşti

Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti au organizat joia trecută cea de-a VI-a ediţie a Expoziţiei-concurs de pictură internaţională pentru tineri. Iniţiată de colectivul ştiinţific din cadrul muzeului şi de pictoriţa Elena Stoica, îndrumătoarea Cercului de pictură "Culoare şi vis" din Corbeni, aceasta s-a intitulat "Anotimpuri şi tradiţii din ţara mea", având tematică etnografică şi adresându-se copiilor şi tinerilor din toate ţările lumii. Astfel, la concurs au participat 1.842 picturi din 31 de ţări, după cum urmează: Azerbaidjan, Bangladeş, Belarus, Bulgaria, Cehia, China, Croaţia, Estonia, Grecia, India, Indonezia, Iran, Italia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Moldova, Mongolia, Polonia, Federaţia Rusă, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Sri Lanka, Thailanda, Tadjikistan, Turcia, Ucraina, Uzbekistan şi - nu în ultimul rând - România.

Ca la orice concurs, a existat şi un juriu, care a fost alcătuit din prof. Elena Stoica - pictor, prof. Florian Colea - pictor, dr. Filofteia Pally - expert etnograf, dr. Marius Tiţa - critic de artă, dr. Mihaela Varga - critic de artă, dr. Ion Tiţa Nicolescu - coordonator proiect şi drd. Cristina Boţoghină - şef secţie Muzeul Goleşti. Deliberările juriului au stabilit 151 finalişti, dintre care au fost răsplătiţi cu premii şi menţiuni într-un cadru festiv un număr de 103 tineri artişti, selectaţi pe categorii de vârstă. Evenimentul a fost onorat cu prezenţa de către Kiril Dimitrov - ataşat cultural al Ambasadei Bulgariei în România, Irina Yakovleva - însărcinat cu afaceri al Republicii Belarus în România şi Kanisapol Sithtichoti - secretar II al Ambasadei Regatului Thailandei în România.

Pin It