Mulţumiri din partea Principesei Margareta


# “Tuturor celor care ați trimis mesaje de condoleanțe, celor care ați aprins o lumânare și ați adus o floare, tuturor celor care ați vărsat o lacrimă și celor care v-ați îndreptat cu gândul către familia noastră, vă trimit recunoștință”
Moment trist, dar încărcat de semnificaţii pentru toţi cei care au condus-o pe ultimul drum pe Regina Ana, la Curtea de Argeş! Înmormântarea acesteia a demonstrat demnitatea cu care se pot traversa cele mai dificile clipe, iar ataşamentul românilor prezenţi a făcut înconjurul lumii. Funeraliile Reginei Ana au pus împreună, sub semnul Coroanei, România şi Republica Moldova, Biserica Ortodoxă și cea Catolică, sufletele năzuințele românilor din întreaga lume, a afirmat apoi Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române, într-un mesaj de mulțumire. „Acum, la şapte zile de la însoțirea mamei mele, Regina Ana, pe ultimul drum, doresc să vă adresez din inimă, fiecăruia care ne-ați stat alături, calde mulțumiri. Tuturor celor care ați trimis mesaje de condoleanțe, celor care ați aprins o lumânare şi ați adus o floare, tuturor celor care ați vărsat o lacrimă şi celor care v-ați îndreptat cu gândul către familia noastră, vă trimit recunoştință. Ne-ați însoțit, pe surorile mele și pe mine, în această călătorie a durerii. Și ne-ați ajutat să fim mai puternice. Funeraliile Reginei Ana au pus împreună, sub semnul Coroanei, România şi Republica Moldova, Biserica Ortodoxă şi cea Catolică, sufletele şi năzuințele românilor din întreaga lume”, se menționează în mesajul citat, transmis de Biroul de presă al Majestății Sale Regelui. Principesa Margareta subliniază că Regina Ana a fost „un exemplu de devotament față de Rege şi Națiune”. „Cu toții am fost, în aceste zile, în comuniune, mândri, îndurerați şi înălțați spiritual. Cu ani în urmă, tatăl meu spunea că cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor. Regina Ana a fost un exemplu de devotament față de Rege şi Națiune. Iubirea, respectul şi admirația cu care românii au condus-o pe ultimul drum ne dau sporită speranță pentru viitor”, se mai arată în mesaj. Regina Ana a murit pe 1 august într-un spital din Elveția, la vârsta de 92 de ani şi a fost înmormântată în Noua Catedrală Arhiepiscopală Regală, ridicată în vecinătatea mănăstirii de la Curtea de Argeș.
