Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 iunie 2026 10:15

Toţi bicicliştii au fost premiaţi la Dracula Bike Fest

Concursul de ciclism montan "Dracula Bike Fest", organizat în cadrul Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului a reunit la start peste 60 iubitori ai mountain bike-ului de toate vârstele. De la cei mici, însoţiţi de părinţi, până la adulţii care consideră că vârsta este doar o cifră şi nu o stare de spirit. Traseul a fost acelaşi ca şi în anii anteriori, de la Călugăriţa până la Curmătura Runcurelei şi apoi pe un traseu cu distanţa totală de 19 kilometri. Altitudinea totalcumulată este de 390 metri, iar nivelul de dificultate al acestui concurs a fost unul mediu. Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş ne-a spus că anul acesta a dorit să fie premiaţi toţi cei care au luat startul, nu doar câştigătorii.

"Ideea unui astfel de concurs este de a promova zona şi sportul în sine, aşa că am eliminat premiile în bani şi am oferit tuturor câte un tricou de ciclism, inscripţionat cu logo-ul Dracula Bike, emblema CJ Argeş şi garofiţa de la Sărbătorile Argeşului şi Muscelului. În momentul în care se elimină banii, se detaşează atmosfera. Participanţii au venit cu un sentiment de prietenie, a fost ca o reuniune a iubitorilor de ciclism montan”, a concluzionat Sănduloiu.

A existat totuşi un podium, dar fără diferenţe din punctul de vedere al premierii. Primii trei au primit câte o diplomă şi acelaşi tricou de ciclism ca toţi participanţii: locul I - Mihail Rusu, locul II - Alexandru Avram şi locul III - Alexandru Radu.

Dracula Bike - categoria Pampers

Cum competiţia se bucură de succes şi în rândul celor mici, planurile pentru anul viitor includ formarea unei noi categorii, special destinată bicicliştilor de vârste fragede. "Vrem să facem şi o mini-cursă pentru copii, e cam greu pentru ei pe traseul normal al competiţiei, au nevoie în permanenţă de ajutorul părinţilor. Cursa ar trebui să fie pe drum drept, tot spre Cumpăna, pe o distanţă de 1-2 km", ne-a dezvăluit Ion Sănduloiu.

Cum niciun concurs de acest gen nu este ferit de câte un mic incident şi anul acesta un participant a suferit câteva julituri. În rest, cei care au fost la Dracula Bike Fest au catalogat evenimentul drept unul în care oamenii au venit doar de dragul sportului în natură.

 

Pin It