Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 iunie 2026 10:13

Bac-ul de toamnă: ieri a avut loc prima probă scrisă!

La sesiunea a doua de anul acesta a examenului de maturitate s-au înscris - la nivel de judeţ - 1.353 candidaţi, dintre care 933 din seria curentă şi 425 din serii anterioare. În Argeş au fost stabilite cinci centre de examen: trei în Piteşti, unul în Câmpulung şi unul în Curtea de Argeş. Candidaţii de la toate cele şase instituţii liceale din urbea Basarabilor, precum şi Liceul Tehnologic "Petre Ionescu Muscel" din Domneşti susţin examenul de Bacalaureat la Liceul Tehnologic "Constantin Dobrescu". De asemenea, singurul centru de evaluare pentru această sesiune se află tot la Piteşti.

Probleme la examen

Pentru proba la Limba şi literatura română, s-au înscris 682 candidaţi, dintre care 92 din Curtea de Argeş. La nivel de judeţ, au fost 144 absenţi, din care 23 din municipiul nostru. La Colegiul Economic "Maria Teiuleanu" din Piteşti, a fost eliminat un candidat din Topoloveni, care provenea de la Liceul Teoretic "Ion Mihalache", fiindcă acestuia i-a sunat telefonul în timpul examenului. Totodată, a fost nevoie de două subiecte de rezervă la Colegiul Naţional "Dinicu Golescu" din Câmpulung. Doi candidaţi care se aflau într-un microbuz au fost blocaţi în trafic din cauza unui accident care a avut loc pe traseu şi au întârziat. S-a cerut acceptul Ministerului Educaţiei şi au susţinut proba cu subiecte de rezervă, care - evident - au fost diferite de cele date de dimineaţă. Deocamdată nu se ştie în ce judeţ se vor corecta lucrările, fiindcă încă nu s-a primit un mesaj din partea Ministerului. Vom reveni cu amănunte!

Poezie - la subiectul 3

Candidaţii de la Uman au avut la partea I de rezolvat clasicele cerinţe pe un text la prima vedere, care de data aceasta a fost un fragment din "Bordelul din rezervă" de Gib I. Mihăescu. La partea a II-a, textul argumentativ avea ca temă "rolul emisiunilor culturale în societatea actuală", iar la partea a III-a se cerea un eseu în care să se abordeze "tema şi viziunea despre lume" într-un text poetic aparţinând lui Tudor Arghezi sau Ion Barbu. La cei de la Real, textul la prima vedere a fost reprezentat de un fragment din "Noaptea de Sânziene" de Mircea Eliade, iar tema textului argumentativ a avut în vedere "rolul comunicării în relaţiile de prietenie". Ultima cerinţă a fost aceeaşi cu a celor de la Uman, dar raportată la un text poetic aparţinând lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga sau Nichita Stănescu.

 

Pin It