Marin Moraru: "Nu mi-e frică decât de o boală urâtă, care nu se mai termină..."
Vestea că inegalabilul actor Marin Moraru a fost doborât fără milă de o boală nimicitoare, căreia de mai multă vreme se străduia să-i ţină piept fără a se plânge cuiva, a întristat profund scena teatrală românească. Internat în fază terminală încă din 10 august la Spitalul Elias din Bucureşti, acesta a trecut la cele veşnice duminică seara, la vârsta de 79 ani. Dureros este că, din nefericire, cea mai mare temere a artistului s-a materializat. Iată ce spunea acesta în urmă cu mai mulţi ani: "Nu mi-e frică de moarte, ci de pragul acela. (…) Nu mi-e frică decât de o boală urâtă, care nu se mai termină..." 
O carieră remarcabilă
Născut în Bucureşti, la 31 ianuarie 1937, Marin Moraru era căsătorit din 1964 cu Lucia Moraru (care este redactor muzical la radio), însă cei doi n-au avut bucuria de a avea copii. După ce a absolvit în anul 1961 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale", la clasa profesorului Dina Cocea (având ca examen de diplomă rolul Agamiţă Dandanache din piesa "O scrisoare pierdută"), a jucat pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964), după care la Teatrul de Comedie (1965-1968), la "Lucia Sturdza Bulandra" (1968-1971) şi la Teatrul Naţional "Ion Luca Caragiale" (1971-1974). A fost o vreme conferenţiar universitar la I.A.T.C. Bucureşti (1974-1980), după care a revenit în 1980 la Teatrul Naţional. Din anul 2002, a fost numit societar de onoare al acestei instituţii de prestigiu. Pentru întreaga sa carieră a fost distins cu Premiul Gopo al Asociaţiei pentru promovarea Filmului Românesc, la ediţia a III-a, în 2009, iar apoi, pentru toată activitatea sa de pe scenă, cu Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania TIFF, în 2015. De asemenea, a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti acum patru ani. Marin Moraru a debutat în film cu "Haiducii", în 1966, alături de Ion Besoiu, Toma Caragiu, Amza Pellea şi Colea Răutu. De atunci, a jucat în 24 lung-metraje, în numeroase spectacole şi piese de teatru. Totodată, este autor al cărţii "Suntem ce sunt amintirile noastre", care s-a publicat în 2013. Nu trebuie uitat că a fost parte în cea mai memorabilă triadă de monştrii sacri de pe scena românească, alături de regretaţii Gheorghe Dinică şi Radu Beligan. Recitalul de Oscar oferit de ei în "Take, Ianke şi Cadâr", comedie în regia lui Victor Ion Popa, care a fost montată la TNB şi care s-a jucat în stagiuni succesive, de fiecare dată cu sălile pline la refuz, este exemplul sugestiv ce-i vine în minte imediat unui iubitor al teatrului. 
"El, Beligan şi Albulescu - marile pierderi de anul acesta..."
Azi am luat legătura cu regizorul şi actorul Dan Tudor, care a avut ocazia să joace alături de Marin Moraru. Profund marcat de nefericitul eveniment, acesta ne-a declarat cu tristeţe: "Este o pierdere uriaşă pentru noi! Domnia sa a fost poate cel mai mare actor de comedie cu care am reuşit să fiu eu contemporan o perioadă mai mare de timp, fiindcă pe Dem Rădulescu l-am prins mai puţin. Cu dânsul am apucat să jucăm aici la TNB. Era un om discret... Nu face parte din categoria celor pe care i-am putea comenta. El, Beligan şi Albulescu sunt cei trei uriaşi care au dispărut anul acesta... Noi, cei care am stat lângă dânşii, ştim ce forţă şi ce magnetism exercitau asupra noastră şi a spectatorilor. Am jucat cu dânsul în spectacolul <<Crima pentru pământ>>, care era după un text al lui Dinu Săraru. Îmi aduc aminte că toată distribuţia - în jur de 50 actori - se aduna pe margine când intra Marin Moraru pe scenă, ca să-l urmărească. Deşi poate nu făcea mare lucru atunci, era vorba de magia cu care punea totul în scenă, fiindcă aşa fac marii actori. La el, totul părea atât de simplu!..." Marin Moraru s-a dus într-o lume mai bună, ca să-şi întâlnească prietenii şi să ne vegheze pe noi, de acolo, cu privirea aceea a lui, profund umană, înţeleaptă, care spunea uneori mai multe decât orice texte savant scrise. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
