Migrarea profesională din satul Poenărei
Istoria curge, dintotdeauna, năvalnic peste destinele unor locuitori, aidoma unui uragan; pe mulţi dintre ei, îi smulge din vetrele de origine ale moşilor şi strămoşilor lor şi îi vântură prin lume, făcându-i, pe unii să prindă rădăcini în alte vetre existenţiale, iar, pe alţii, să li se piardă urmele pentru totdeauna…
Migrarea profesională a însemnat, în viaţa satului Poenărei, un adevărat început al sfârşitului unei aşezări multiseculare, intrate în istoria României, prin participarea unora dintre cei mai demni fii ai săi la Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş.
Impresionat profund de migraţia masivă spre centrele industriale ale judeţului şi ale ţării şi, în special, de pregătirea profesională a locuitorilor satului Poenărei, reporterul revistei "Flacăra", Nicolae Cristache, menţiona, cu mult înainte de evenimentele din decembrie 1989, în articolul său intitulat, de către vigilenta cenzură comunistă, "Nici colţ de ţară, nici vatră de eroi", următoarele: "Ca orice aşezare izolată, Poenărei este un sat micuţ: în jur de o sută de familii. Şcoala are o singură încăpere, unde învaţă patru clase simultan. Şi o singură învăţătoare. Plecând din această încăpere cu patru clase simultane, fiii crescătorilor de vite şi pomicultorilor din Poenărei au devenit în proporţie de 60% intelectuali."
Dintre cei născuţi în "acest sat micuţ", se ridicaseră la lumina cărţii, numai în a doua jumătate a secolului XX: 10 ingineri, 6 profesori, un muzeograf, doi medici, un geolog, un preot, un specialist în cinematografie, 2 economişti, 4 studenţi.
În epoca industrializării excesive a economiei naţionale, erau angajaţi, din satul Poenărei, în "fabricile şi uzinele patriei socialiste": 43 de muncitori (dintre care 20 erau femei), 3 maiştri, 7 tehnicieni, un lăcătuş mecanic - angrenaţi, ca, de altfel, şi cei din mediul intelectual, într-o migraţie pendulatorie diurnă, dar şi "stabilizaţi" în mari centre industriale din regiune şi din ţară: Bucureşti - 25, Piteşti - 23, Curtea de Argeş - 17, Câmpulung-Muscel - 13, Colibaşi - 13, Braşov -1, Brăila - 1, Cluj-Napoca - 1, Constanţa - 1, Ploieşti - 1, precum şi în alte localităţi importante: Alexandria - 2, Botoşani - 1, Deva - 1, Focşani - 1, Găeşti - 1, Rădăuţi - 1, Râureni - 1, Sinaia - 1, dar şi din judeţ: Bădeşti - 1, Brăduleţ - 1, Corbi - 4, Corbşori - 2, Domneşti - 10, Mărăcineni - 1, Miroşi - 1, Oeşti - 1, Poiana Lacului - 1, Schitu-Goleşti - 1, Stăneşti - 2, Ştefăneşti - 1.
Evidenţa populaţiei stabile din satul Poenărei efectuată cu prilejul recensământului din 18 martie 2002 confirma, printre altele - potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Statistică a judeţului Argeş - depopularea masivă a acestei aşezări multiseculare. Se înregistrau, cu statut de "populaţie stabilă" în sat, 143 de persoane, dintre care: 67 erau de sex masculin şi 76 - de sex feminin.
"Catagrafia fiilor satului Poenărei din anul 2007" - redactată, la solicitarea autorului monografiei, de către regretatul profesor Vasile Păunescu, constituie un excelent document probatoriu referitor la depopularea satului, în perioada migrării profesionale spre centrele urbane importante din judeţul Argeş: Piteşti, Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeş, în special, dar şi în alte zone ale ţării, în a doua jumătate a secolului XX.
În acelaşi timp, catagrafia înregistrează integral populaţia care, având rădăcini "istorice" atestate în "străbuna vatră natală a Poenăreilor", gravitează în jurul acestei aşezări pitoreşti, prin proprietăţile deţinute în arealul său, dar şi prin filiaţii genealogice, populaţie reprezentând, în esenţă, ceea ce denumim generic prin sintagma "Fiii satului Poenărei".
Prof. Grigore Constantinescu,
POENĂREI - STRĂBUNA VATRĂ NATALĂ, nr. 12/2016, revistă monografică anuală
