Nu s-au înghesuit la alimentele europene!

Ieri a fost prima zi în care argeşenii care erau trecuţi pe listele de primire a alimentelor au putut merge să-şi ridice pachetele. Deşi informaţiile despre locul de distribuire şi program au fost din timp făcute publice, ieri, până la ora prânzului, abia se prezentaseră puţin peste 100 persoane din cele în jur de 3.000 anunţate. Acesta a fost totuşi un lucru bun, pentru că nu s-a mai creat îmbulzeală, iar angajaţii de la SPAS au făcut cu uşurinţă faţă celor veniţi. Cum la faţa locului s-au prezentat şi persoane care credeau că sunt pe listă, dar nu au fost regăsite şi au plecat astfel cu mâna goală de acolo, vă sugerăm să treceţi mai întâi pe la sediul SPAS de pe strada 1 Decembrie 1918 şi să verificaţi dacă beneficiaţi sau nu de aceste ajutoare. În acest fel, veţi evita un drum în plus şi nervi făcuţi de pomană!
