Chemarea pământului natal: Flavius Forică vrea să aducă Occidentul acasă la noi!
Continuăm astăzi serialul cu români care, după ani de zile petrecuţi în străinătate, s-au decis să revină în ţară. Motivele sunt diferite, aşa cum sunt şi oamenii. Dar un lucru este cert: nu-şi pot nega rădăcinile şi răspund la chemarea amintirilor sau a străbunilor! Au plecat să cunoască Occidentul, au descoperit că nu umblă nici pe acolo câinii cu covrigi în coadă şi - cei mai mulţi dintre ei - deşi au pus pe picioare afaceri care le-ar permite să trăiască destul de confortabil acolo, vor să-şi folosească experienţa acumulată pentru a schimba mentalitatea compatrioţilor şi, de ce nu, să construiască temeinic, acasă, o viaţă civilizată pe tipare vestice. Astăzi vă prezentăm cazul unui tânăr argeşean care, după ani de muncă şi realizări la Roma, s-a hotărât să revină printre ai săi, pentru că nu mai suporta să fie privit cu suspiciune de către italieni. În plus, este convins că România s-ar putea schimba radical, şi ştie şi cum.
Un tânăr cu iniţiativă
Aşa s-a dovedit a fi Flavius Florică încă din copilărie. Născut la data de 17 ianuarie 1978, la Piteşti, a absolvit Şcoala profesională la fostul Grup Şcolar Auto din Curtea de Argeş. Opţiunea i-a fost determinată şi de pierderea tatălui, victima unui accident de circulaţie în zona fostei fabrici de porţelan ARPO, prin 1991. Atunci a decis că trebuie să ajungă cât mai repede să trăiască pe picioarele sale, ca să-şi ajute şi familia, astfel că a căutat să-şi fructifice deosebita abilitate practică şi faptul că era pasionat să cunoască meserii cât mai multe şi cât mai diverse. Faptul că - după absolvire - nu şi-a găsit ceva convenabil în domeniul în care se pregătise, nu l-a descurajat. Spirit independent, versatil, s-a reorientat şi, fără ezitare, a intrat în domeniul confecţiilor, unde a stat doar un an de zile. Apoi i s-a ivit posibilitatea să lucreze în domeniul instalaţiilor termice, ce lua avânt la Curtea de Argeş, unul dintre primele oraşe din ţară care a renunţat la sistemul centralizat de încălzire al locuinţelor. Astfel, prin 2006, Flavius Florică avea propria firmă în domeniu. Şi totul a mers destul de bine timp de doi ani, oferind iluzia că-şi găsise drumul corect în viaţă. N-a fost să fie atunci... Când au apărut primele semne ale crizei economice, resimţite şi în domeniul său de activitate, a început să caute soluţii de repoziţionare pe piaţă. Decizia finală a fost aceea de a pleca în Europa Occidentală cu familia, căci mai avea un frate plecat în Germania şi o soră în Canada, care erau mulţumiţi de modul în care-şi rostuiseră vieţile departe de ţara natală. Ultimul dintre fraţi a decis să rămână însă în România, deşi mama lor a acceptat să treacă Oceanul şi să stea cu fata ei în ţara frunzei de arţar.
Doi ani grei, cu pâine străină puţină pe masă
Familiei Florică nu i-a trebuit mult timp pentru a înţelege că italienii nu-i primeau pe români ca pe nişte fraţi, cu braţele deschise, aşa cum se întâmpla la noi. "Doi ani ne-a fost foarte greu, am stat la periferie, într-o casă improvizată, am trăit chiar şi într-un furgon cu soţia şi fiica noastră cea mare, Maria Teodora. Nu pot spune că a fost un şoc, căci eram pregătiţi psihologic să înfruntăm greutăţile, nefiind nişte creduli care visau că pe-acolo umblau câinii cu covrigi în coadă, în umbra Collosseumului de la Roma. Ca mulţi compatrioţi, mi-am găsit de lucru în domeniul construcţiilor, am învăţat temeinic meserie, am pus ban pe ban şi am strâns în jurul meu o echipă de specialişti români. Ca să n-o mai lungesc, în 2011 mi-am înregistrat firma proprie de construcţii şi restructurări. Beneficiind de specialiştii din echipă, realizăm la ora actuală şi instalaţii hidraulice certificate conform normelor tehnice în vigoare, amenajări şi decorţiuni interioare cu toate tipurile de vopseluri aflate pe piaţă, inclusiv fresce. Ne-am făcut un nume prin calitatea lucrărilor şi prin seriozitatea faţă de modul în care ne-am dus la îndeplinire contractele de lucru, astfel că am început să ieşim la lumină şi să ne meargă destul de bine", povesteşte tânărul.
"Nu mă simt în largul meu printre străini..."
Flavius este un tip sincer care nu se ascunde în spatele unor formule diplomatice: în toţi anii petrecuţi în Italia a simţit un oarecare disconfort pricinuit de neîncrederea cu care sunt priviţi românii. "Faptul că nu ne privesc cu ochi buni se datorează şi faptelor urâte comise de unii dintre compatrioţi, pentru că sunt şi dintre cei ce merg acolo fără gândul de a-şi câştiga traiul de zi cu zi prin muncă. Ceea ce mi se pare nedrept este faptul că ni se pune o etichetă colectivă din cauza unei minorităţi. N-am avut probleme cu italienii cu care am colaborat, căci ne-au respectat pentru modul civilizat şi corect în care ne-am comportat. Ceilalţi şi-au păstrat o rezervă şi răceala cu care ne tratează mă face să nu mă simt în largul meu. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care m-am decis să las Italia şi să revin acasă. Aş putea trăi destul de bine acolo, acum am şi o casă, firma cu cei 15 angajaţi, toţi români, merge destul de bine şi ne-am făcut un nume care ne recomandă pe piaţă. Chiar înainte să vin în vacanţă am finalizat lucrările de restaurare-modernizare la un hotel din zona de influenţă a Vaticanului... Am discutat cu mai mulţi compatrioţi şi majoritatea gândesc ca mine: vor să revină acasă, pentru a crea şansa de a lucra ca în străinătate, cu aceeaşi seriozitate şi plată a serviciilor prestate. Aşa s-a născut ideea de a pune pe picioare o organizaţie non-guvernamentală al cărei scop să fie convingerea românilor să se întoarcă în ţara lor şi să muncească pentru propăşirea ei!"
"Şansa noastră uriaşă este aceea că avem unde, şi putem reveni oricând acasă!...
... Consider că este de datoria noastră s-o fructificăm, ca să reconstruim România măcar pentru copiii noştri! Majoritatea celor plecaţi din ţară ar reveni, dacă li s-ar oferi condiţiile de muncă şi de retribuire de acolo. Asta ar trebui să facem cei ce realizăm un adevăr simplu: România se poate schimba imediat după ce tinerii plecaţi peste hotare ar reveni acasă, punându-şi în valoare experienţa acumulată în străinătate. Eu sunt convins că se poate munci şi la noi pe salarii de Italia, ştiu chiar firme italiene de la noi care chiar aplică o astfel de politică şi le merge bine şi patronilor, şi angajaţilor. Mi se pare nepotrivit ca străinii să exploateze potenţialul nostru creativ şi să se dezvolte prin munca noastră, iar noi să rămânem de căruţă. Apoi, mai este o problemă: numărul locurilor de muncă din Italia este în scădere şi aceasta determină o radicalizare a poziţiilor cetăţenilor acelui stat faţă de străinii priviţi ca nişte musafiri nedoriţi, ca să nu zic chiar ca nişte paria. Deşi mă enervează politica - în general şi a noastră, în special - pentru că se minte mult şi nu se face decât ceea ce le pică bine celor aflaţi la vârf, mă tem că va trebui să-i silim să ne asculte. Trebuie să ne găsim oameni care să aibă mentalitate europeană - căci schimbarea de mentalitate mi se pare prioritatea zero! - pe care să-i sprijinim şi să-i promovăm ca să ne reprezinte în forurile de decizie. Aceşti oameni există, dar sunt marginalizaţi, fapt de care m-am convins văzând cum s-au schimbat unele lucruri în bine. Numai că lentoarea cu care se fac lucrurile bune este ucigătoare în lumea care trăieşte într-un ritm trepidant. Viaţa tuturor românilor ar fi mai bună dacă s-ar vrea. Iar dacă nu se vrea, trebuie să intrăm noi, tinerii, în politică şi să facem ceea ce trebuie pentru popor, nu pentru grupuri restrânse de interese".
Flavius, tânărul cu nume de împărat roman, intenţionează să lase capitala fostului imperiu antic pentru Stăneşti, unde vrea să se întoarcă din septembrie: "Sunt aproape 100% decis să revin, deşi fiica mea cea mare, Maria Teodora, nici nu vrea să audă, căci are 15 ani şi s-a obişnuit cu comoditatea vieţii de acolo. Cea mică, Flavia Gabriela, care are numai 4 ani şi jumătate, vrea cu mami şi tati. Am fost de-a dreptul şocat să plătesc la Domneşti 1,19 euro pe litrul de motorină, mai mult decât în Italia, când aici salariile sunt aşa cum sunt. De aceea susţin că trebuie să schimbăm situaţia şi să ne merităm statutul de cetăţeni europeni nu numai la costurile vieţii, dar şi la standardele de trai!"
Dacă va reuşi sau nu, rămâne de văzut. Încurajator este faptul că există un astfel de curent printre tinerii cu iniţiativă plecaţi pe meleaguri străine, care vor să aducă viaţa de acolo şi la noi. Iar datoria tuturor este aceea de a-i sprijini, pentru că avem interese comune. Bonzii din politică, cei ce ne sfidează între campaniile electorale, şi-ar dori să-i slugărim încă vreo câteva generaţii. Problema lor poate fi aceea că nu ne mai dorim aşa ceva...
