Guvernul tehnocrat îl ignoră pe deputat!

În data de 28 iunie, deputatul Mihai Deaconu interpela Guvernul Cioloş pe tema nepăsării cu care trata problema finalizării construcţiei Catedralei Regale şi Arhiepiscopale de la Curtea de Argeş. Ieri a apărut în direct, la un post de televiziune, în faţa construcţiei la care nu se mai lucrează de câtva timp. "Am participat în anul 2009 la momentul în care s-a pus piatra de temelie la această catedrală, în prezenţa principesei Margareta, a principelui Radu, a unor reprezentanţi ai Casei Regale, a ÎPS Calinic şi a oficialităţilor locale. La ora respectivă s-a afirmat că termenul de finalizare al acestei construcţii de mare importanţă naţională ar fi de 5 ani. Acesta a fost depăşit deja cu doi şi din câte am reuşit să aflu de la reprezentanţii Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, lucrările au fost sistate din lipsă de bani. La interpelarea de luna trecută n-am primit încă vreun răspuns. Voi formula însă o cerere de ajutorare cu bani la guvern pentru finalizarea urgentă a acestui obiectiv de investiţie, mai ales având în vedere şi starea de sănătate a ultimului suveran dintre cei care erau în fruntea unui stat angrenat în Al Doilea Război Mondial", ne-a declarat ieri deputatul Deaconu.
