Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 iunie 2026 05:04

Şefă de promoţie cu 10 pe linie la Evaluarea Naţională, Carla vrea să devină ambasador!

 

Cel de-al doilea copil cu 10 pe linie la Evaluarea Naţională este Carla Alexandra Linte, fostă elevă a Şcolii Gimnaziale "Carol I" şi şefă de promoţie, dat fiind că a încheiat cei patru ani de studiu gimnazial cu media generală 10. Pentru că dorim să promovăm tinerele valori din oraşul nostru şi să îi dăm exemple pe aceşti copii, noi am stat de vorbă cu ea şi am aflat câte ceva despre metoda de studiu, pasiunile şi aspiraţiile pe care le are.

- Ce materii te-au atras cel mai mult la şcoală?

- Îmi plac toate, e foarte greu să aleg, dar prima ar fi Limba germană, apoi Matematica şi Geografia. Studiez Germana din clasa a V-a. Engleză studiez din clasa I, dar nu îmi place, deşi o ştiu mai bine decât Germana.

- Cum te-ai pregătit pentru Evaluarea Naţională?

- M-am pregătit constant în fiecare zi. Am fost ajutată şi de familie, de cadrele didactice, învăţători şi profesori. Am învăţat câte puţin din fiecare zilnic. Nu am făcut meditaţii, ci am lucrat singură, fără pregătiri suplimentare.

- A fost greu la Evaluare? Cum te-ai descurcat cu graficul?

- După ce am terminat ambele probe, ştiam că o să iau 10, pentru că am făcut totul bine. Nu am avut subiecte care să mă pună în dificultate, nici măcar graficul. Am văzut că pe abscisă erau notele de la 1 la 10, iar legenda arăta clar numărul de elevi, pe verticală. Am văzut şi că notele nu pot începe de la 0. Nu ştiu ce au greşit ceilalţi, dar nu era corect să li se puncteze un răspuns greşit.

- Ce liceu vei urma şi ce doreşti să faci în viitor?

- Bineînţeles că voi merge la "Vlaicu", la Matematică-Informatică. Mai departe aş vrea să fac ceva complex, nu ştiu exact acum... O posibilitate pe care aş vrea s-o explorez ar fi să fiu ambasadorul României în Germania, pentru că îmi place Limba germană şi pentru că vreau să reprezint România cum trebuie în ţările străine.

- Cum îţi petreci timpul liber? Ai vreun hobby?

- Îmi place foarte mult să joc tenis, în fiecare vară practic sportul acesta. După ce termin cu şcoala, mă duc şi mă relaxez! Îmi place şi să citesc aventuri şi romane romantice. Îmi place mult Constantin Chiriţă, cu "Cireşarii". În rest, nu am Facebook, fiindcă mi se pare o pierdere de timp! Dacă îmi trebuie ceva, caut pe internet şi e suficient.

- Faci ceva deosebit în vacanţa aceasta?

- Îmi doresc să merg la mare şi la munte, în călătorii. Voi şi citi şi voi aprofunda materiile importante - Matematica, Româna şi Limba germană.

- Ce sfaturi ai da tu colegilor tăi mai mici care trec acum în clasa a VIII-a?

- Să lucreze constant în fiecare zi şi să muncească singuri mai mult, fiindcă ei trebuie să înţeleagă ceea ce învaţă.

- Crezi că este mai bine să fii autodidact?

- Da, dar depinde de stilul fiecărui copil. Eu prefer să studiez singură, fiindcă aşa înţeleg cel mai bine!

- Caracterizează-te într-un cuvânt!

- Eu aş zice complexă! Dar şi "siguranţă", fiindcă sunt încrezătoare în propriile forţe.

Carla Alexandra a venit la redacţie însoţită de mama sa, dar şi de directorul şcolii la care a învăţat, prof. Sorina Ştirboiu. Bucuroasă şi mulţumită de rezultatul excelent al fetei, aceasta a ţinut să adauge: "S-au nimerit toate bune la ea! A luat şi locul doi la Olimpiada de Limbă germană pe judeţ! Cu siguranţă va avea un viitor strălucit, fiindcă este foarte serioasă!" Menţionăm că toţi copiii care au luat note maxime la Evaluarea Naţională au fost chemaţi la IŞJ pentru a fi premiaţi şi felicitaţi. Printre ei se va număra în mod cert şi Carla!

 

Pin It