Colecţionarii de monede s-au reîntâlnit la Curtea de Argeş!

Ediţia a doua a Simpozionului Naţional de Numismatică, intitulată "Personalităţi Istorice. Efigii pe Medalii", care s-a desfăşurat la Muzeul Municipal săptămâna trecută, a fost cu certitudine un eveniment dedicat specialiştilor în domeniu. La Curtea de Argeş au venit peste 40 colecţionari din întreaga ţară - membri ai Societăţii Numismatice Române - pentru a se întâlni şi a-şi expune unele dintre cele mai valoroase piese (unice) de colecţie, dar şi pentru a împărtăşi între ei cele mai noi cercetări la această disciplină. Ştefan Samoilă, vicepreşedintele SNR, a susţinut un scurt discurs în care a prezentat istoricul ştiinţei monedelor care a debutat oficial în secolul XX - mai precis, pe data de 28 decembrie, în anul 1903 - când a fost înfiinţată Societatea Numismatică Română, cu D.A. Sturdza ca preşedinte de onoare, M.C. Sutzu - preşedinte activ, Gr. Tocilescu - vicepreşedinte şi Al. Cantacuzino - secretar. Invitatul a vorbit despre importanţa acestei ştiinţe şi a studiilor în domeniu, subliniind faptul că tradiţia congresului şi a simpozioanelor de numismatică trebuie perpetuată, deoarece contribuie la întărirea conştiinţei naţioanle. Mai departe, Ştefan Dina, preşedintele Clubului Colecţionarilor de medalii "Mihai Eminescu" de la Cercul Militar Naţional, a dezvăluit câteva aspecte legate de colecţia prezentată şi, pornind de la semnificaţiile istorice ale oraşului Curtea de Argeş ce găzduieşte mormintele regilor României şi care a primit şi titlul de Oraş Regal, a precizat că multe dintre comunicări, dar şi o parte dintre piesele expuse de cei prezenţi la eveniment sunt dedicate regalităţii. De altfel, la Curtea de Argeş a fost înfiinţată prima monetărie a ţării de către Vladislav I Vlaicu (1364-1377), iar acest lucru are o reală însemnătate pentru pasionaţii de numismatică. Expoziţia a fost una colectivă şi a fost alcătuită din insigine, medalii, monede şi alte asemenea piese de excepţie. "Pentru noi, acest an are mai multe semnificaţii: în 2016, se împlinesc 150 ani de la sosirea lui Carol I în România şi întemeierea monarhiei, 140 ani de la înfiinţarea Cercului Militar Naţional şi 40 ani de la iniţierea activităţilor numismatice din cadrul acestei instituţii", a mai spus acesta, exprimându-şi dorinţa ca suita de evenimente numismatice să continue an de an şi să aducă noi descoperiri în domeniu şi să ajute şi la promovarea acestui municipiu-gazdă. La simpozion au fost prezenţi şi viceprimarul Gabriel Jubleanu şi edilul-şef al urbei Basarabilor, Constantin Panţurescu. Acesta din urmă a fost invitat să devină membru de onoare al Clubului Numismatic "Mihai Eminescu", lucru pe care l-a acceptat cu bucurie, promiţând tot sprijinul pentru următoarele evenimente numismatice de la Curtea de Argeş. A urmat apoi o sesiune de alocuţiuni încadrate în tema "Personalităţi Istorice. Efigii pe Medalii", însoţite de susţineri video explicite.
