A fost unul dintre cele mai tari meciuri din calificări, având toate ingredientele care au menţinut interesul tribunelor aproape pline până la ultima minge.
Primul turneu WTA organizat în România s-a încheiat cu victoria sportivelor noastre în ambele finale. Dublul Elena Bogdan - Alexandra Cadanţu, beneficiar al unui wild-card oferit de organizatori a
Organizatorii şi toţi sportivii înscrişi în prima competiţie ATP dotată cu premii de 10.000 dolari organizată în urbea Basarabilor au avut de luptat şi cu capriciile vremii atât în precalificări, cât
Primul turneu WTA, de 250.000 dolari, organizat în ţara noastră a fost un succes din toate punctele de vedere. Nivelul tehnic şi spectacular a crescut de la meci la meci, iar publicul cunoscător şi
După ce miercuri seara ploaia cu aspect de tornadă a deranjat serios terenurile de la arena de pe strada Barajului, organizatorii au făcut eforturi serioase pentru a reuşi să asigure condiţiile
Favorita nr. 1 a turneului intră azi în competiţie contra olandezei Indy De Vroome. Monica Niculescu a deschis seria victoriilor româneşti luni, cu un sec 6-3, 6-0 contra cehoaicei Klara Koukalova
Primul turneu internaţional de mare anvergură pentru seniori începe în aceste zile la baza administrată de Tenis Club Curtea de Argeş, cu sprijinul partenerului tradiţional, firma germană Dr. Oetker
Ieri, în jurul orei 12.30, s-au făcut primele premieri la această competiţie, în care participanţii, copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, s-au angrenat cu tot sufletul. Dovadă au fost