Astăzi, de la ora 13.00 se va disputa finala ediţiei din acest an, între echipele care vor merge la Budapesta pentru turneul care va desemna campioana Europei la junioare 16 ani. Acestea sunt Rusia
După ce la primele două ediţii naţionala noastră feminină de junioare 16 ani s-a calificat la turneul final, anul trecut a terminat pe locul IV, acum a dezamăgit, fiind eliminată ieri de Germania
Selecţionata noastră s-a dovedit a fi cea mai grăbită şi ieri, în jurul orei 11.00, făcea primul antrenament sub conducerea Mihaelei Buzărnescu (26 ani). Sportiva încă în activitate, participantă la
Ieri, antrenorul lui Horia Herciu, prof. Marcel Velea de la Clubul Copiilor, era foarte satisfăcut de faptul că Horia Herciu (12 ani) a câştigat zilele trecute turneul FRT de la Rm. Vâlcea
Cel mai mare tenisman român din istorie a făcut un adevărat tur de forţă la sfârşitul săptămânii trecute, participând alături de Simona Halep la inaugurarea unei baze sportive care-i poartă numele la
Cea de a treia ediţie a turneului internaţional al juniorilor de 16 ani întră în faza finalelor încă de astăzi, după ora 10.30. După ce miercuri seara sportivii au beneficiat de tradiţionala
Tânăra noastră sportivă a reuşit s-o elimine în primul tur la simplu pe sârboaica Jana Bojovic, cotată drept favorită nr. 3 a acestui turneu. Imediat după partidă am purtat cu ea următorul
Favorita nr. 5 n-a avut probleme în primul tur, reuşind să câştige cu 6-1, 6-2 meciul cu Elena Teodora Radu. A acceptat cu plăcere un dialog cu noi şi am consemnat următoarele păreri:
Primul favorit al turneului internaţional al juniorilor - potrivit ierarhiilor prestabilite - Cristian Moldovan, a fost învins în cel de-al doilea meci al zilei de ieri, disputat pe terenul central