Inspectoratul de Jandarmi Județean „Basarab I” Argeș a desfășurat zilele acestea acțiunea „Moș Crăciun în Misiune”, dedicată sprijinirii familiilor aflate în dificultate și aducerii de bucurie în
Guvernul a modificat miercuri, prin hotărâre, HG nr.118/ 2012 privind aprobarea statutului Casei Naţionale de Pensii Publice, în scopul implementării serviciilor electronice avansate pentru
Modificări în legislația privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului sunt pregătite de Guvern. Acestea includ aplicarea unor măsuri standard de cunoaștere a
În ziua de 16 decembrie, polițiștii argeșeni au continuat activitățile în unitățile de învățământ, mesajele educativ-preventive ajungând la aproape 400 de beneficiari. Astfel, oamenii legii din
Proiectul de lege privind Codul silvic a fost adoptat, marţi, cu majoritate de voturi, de Camera Deputaţilor, având ca obiect de reglementare regimul silvic, guvernanţa sectorului silvic, controlul
E risc însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri, în munţii Făgăraş și Bucegi, avertizează meterologii, care menţionează că în ultimele două zile s-au semnalat mai multe curgeri şi
Părinţii biologici sau adoptivi, precum şi tutorii legali pentru doi sau mai mulţi copii aflaţi în întreţinere vor fi exceptaţi de la supraimpozitarea contractelor part-time, potrivit unui proiect
În ziua de 15 decembrie, oamenii legii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii
Ministerul Sănătății propune restricționarea vânzării sucurilor și a alimentelor nesănătoase în școli. Ministerul a lansat în dezbatere un ordin în acest sens, care vizează vânzarea băuturilor
Datele sunt evidențialte într-un studiu publicat recent de Comisia Europeană și OCDE. Același studiu arată că România este şi pe antepenultimul loc la numărul de decese din cauze prevenibile. Boala