Un bărbat din Corbi a fost prins transportând lemne fără documente legale

Zilele trecute, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un bărbat în vârstă de 25 de ani, din comuna Corbi, care transporta lemne cu un atelaj, fără a deține documente de însoțire a transportului ori documente care să ateste proveniența legală a acestora.
Cu sprijinul unui specialist silvic, cantitatea aflată în mijlocul de transport a fost inventariată, stabilindu-se că cel în cauză transporta o cantitate de 2 mc lemne, de esență fag, peste cea înscrisă în avizul de însoțire. Ca urmare a abaterii, bărbatul în cauză a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010. De asemenea, i s-a aplicat măsura complementară de confiscare a lemnelor fără proveniență legală (cu o valoare de 660 de lei). Acestea au fost predate reprezentanților Ocolului Silvic Domnești.
