În ziua de 4 august, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au continuat verificările referitor la o stare conflictuală ce a avut loc în seara zilei de 3 august, în jurul orei
La sfârșitul săptămânii trecute, inspectorii de prevenire argeșeni au desfășurat, în municipiul Pitești și comunele Schitu-Golești și Arefu, patru acțiuni de control pentru prevenirea situațiilor
Zilele trecute, polițiști din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat în vârstă de 26 de ani, din comuna Bradu, care conducea o mașină pe str. Buna Vestire de pe raza localității de
Încă de la primele ore, pompierii argeșeni, alături de alți colegi din țară, dar și personal civil, s-au aflat în teren, intervenind pentru înlăturarea efectelor negative generate de inundațiile
De la începutul acestui an și până în prezent, jandarmii argeșeni au aplicat peste 350 de sancțiuni persoanelor care nu au respectat legislația în domeniul desfășurării activităților de picnic.
În ziua de 3 august, oamenii legii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Pitești, care conducea o mașină pe raza aceluiași municipiu, adoptând un
În ziua de 2 august, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Costești au depistat un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Pitești, care conducea o mașină pe DN DJ659, pe raza comunei Suseni
În ziua de 1 august, oamenii legii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal
În această dimineață, pompierii de la Detașamentele Curtea de Argeș și Pitești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un
Echipele Salvamont Argeș și Salvamont Sibiu au fost solicitate în această dimineață pentru a interveni în zona Munților Făgăraș, sub Creasta Arpășelului, unde o tânără a suferit o fractură la un