Metodologia de aplicare a Legii Mirosurilor (Legea nr. 123/2020) a fost pusă în dezbatere publică de Ministerul Mediului, iar regulile devin acum obligatorii. Actul normativ definește disconfortul
Luni, 25 august a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din aceeași localitate, care, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia, pe strada Vasile
Fii parte din elită! Alege Forțele pentru Operații Speciale! Continuă înscrierile pentru Cursul de formare subofițeri în activitate – specialitatea comando. Sunt 40 de locuri disponibile.
Polițiștii din cadrul Serviciului Intervenție la Evenimente al Poliției Locale Pitești au desfășurat controale în mai multe zone ale municipiului, având ca obiectiv depistarea persoanelor care
După zeci de ani în slujba cetățenilor, 3 pompieri de la ISU Argeș și-au luat rămas bun de la carieră, fiind trecuți în rezervă. Momentul a fost unul special, fiind organizată o festivitate în