Hepatitele virale B şi C afectează peste 300 milioane de oameni din întreaga lume, provocând aproape un milion şi jumătate de decese pe an, potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
Cea mai mare rată a mortalităţii este în Bulgaria (1.602 decese la 100.000 locuitori), iar cea mai scăzută în Spania (829 decese la 100.000 locuitori). În 2016, în Uniunea Europeană au murit 5,1
În contextul în care activitatea escrocilor s-a intensificat, oamenii legii din cadrul IPJ Argeş au de făcut următoarele recomandări pentru cetăţeni, de care ar fi bine să ţină seama: - Folosiţi
Aseară, în jurul orei 23.00, la Spitalul Municipal Curtea de Argeş a fost adus un tânăr în vârstă de 28 ani, din comuna Muşăteşti, care prezenta mai multe plăgi împuşcate la nivelul abdomenului
Poliţiştii de la compartimentele specializate din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş şi din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni au acţionat în zona de competenţă, pentru verificarea
Zilele trecute, poliţiştii din cadrul Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O. Piteşti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Piteşti, au acţionat pentru
Săptămâna trecută, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au participat la o acţiune comună de control, în colaborare cu reprezentanţi ai Distribuţie Energie Oltenia, pe
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) va achiziţiona în perioada următoare circa 300 maşini de răspuns
În cursul lunii iunie 2019, în dosare de corupţie instrumentate de DNA au fost condamnaţi 65 inculpaţi, prin 28 hotărâri judecătoreşti definitive. Între persoanele condamnate definitiv figurează un
Duminică seara, ambulanţa SMURD de la Cota 2000 a fost solicitată pentru a interveni în judeţul Sibiu, în comuna Cârţişoara, pe Transfăgărăşan, la un accident rutier. A fost vorba despre o maşină