Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 3 noiembrie 2026 10:32

Patronii din confecţii şi încălţăminte, verificaţi de inspectorii ITM Argeş

În luna iunie s-a desfăşurat Campania naţională privind verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la timpul de muncă şi de odihnă, precum şi respectarea dispoziţiilor

Pin It

TRUCK&BUS s-a lăsat în Argeş cu sancţiuni de peste 70.000 lei!

Autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri sunt oprite pentru control în perioada 22-28 iulie a.c., în cadrul acţiunii care s-a desfăşurat conform

Pin It

Sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri

Agenţii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile de Poliţie Rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor şi pentru conştientizarea de

Pin It

A început Postul Adormirii Maicii Domnului!

De regulă, se lasă sec în 31 iulie şi postul începe la 1 august, însă conform regulilor bisericeşti, dacă data de 31 iulie pică într-o zi de miercuri sau vineri (cum se întâmplă anul acesta), se

Pin It

Prins cu lemne fără documente

Agenţii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş au sprijinit jandarmii argeşeni din cadrul Postului de Jandarmi Montani Arefu, oprind pentru control un autocamion condus de un bărbat

Pin It

Ce au găsit poliţiştii la braconieri: arme de vânătoare, cartuşe şi o căprioară în captivitate!

Începând cu primele ore ale dimineţii, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, au efectuat două

Pin It

Femeie lovită pe trecerea de pietoni!

În urmă cu câteva minute, pe strada Ştefan cel Mare din Curtea de Argeş a avut loc un accident rutier care s-a soldat cu rănirea unei femei. Aceasta, în vârstă de 70 ani, se pare că traversa strada

Pin It

Amenzi usturătoare pentru cei ce deţin ilegal pe maşini sirene sau girofaruri

Şoferii care montează sau folosesc sisteme speciale de avertizare sonoră sau luminoase pe maşini fără ca acestea să aparţină autorităţilor care au acest drept riscă, dacă sunt prinşi, să plătească

Pin It

Tânăr omorât de vecin, la Arefu!

Un bărbat în vârstă de 27 ani a fost lovit cu un cuţit în zona pieptului şi în braţ şi a murit la scurt timp! Incidentul a avut loc în urmă cu puţin timp, în comuna Arefu. Din primele date, se

Pin It

România, ţara crimelor cu autor necunoscut!

Potrivit raportului de activitate al Ministerului Public pe anul 2018, în România au fost înregistrate 633 cauze de omor cu Autor Necunoscut! Pe de altă parte, pe site-ul Poliţiei Române, la

Pin It