Pe 15 iunie, ziua în care Mihai Eminescu a părăsit această lume, s-a derulat la Cercul Militar întâlnirea lunară „Gânduri la început de seară”, tema discuțiilor fiind, desigur, comemorarea celor
Cititorul îşi aminteşte, desigur, că între 17 şi 19 martie, în cadrul Anului Urmuz 2023, s-a desfăşurat la Curtea de Argeş Simpozionul Internaţional Urmuz 140-100, cu peste 30 de participanţi, din
Ansamblul feudal „Negru Vodă” se află pe lista monumentelor istorice din Câmpulung încă din anul 2011. Este compus din Biserica Domnească, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Biserica
Vrei să descoperi lucruri noi despre arhitectura valoroasă din orașul tău? Vrei să participi la ateliere inovative cu specialiști cool din domenii creative? Vrei să cunoști oameni noi de la liceele
Aflat la Viena, în vederea semnării tratatului cu Puterile centrale, Petre Carp îi cerea lui Maiorescu: „Mai potoliţi-l pe Eminescu”. Urmările au fost imediate. La 28 iunie, au loc descinderi şi
Brigadierul: Ioane, săptămâna viitoare începe recoltarea.
Ion: Apăi nu ne-o găsi nepregătiţi. Mai ţinem vreo şedinţă?
Preşedintele: Fără şedinţe! Nu vorbe, ci fapte aşteaptă ţara de la noi.
(Ies
La final de mai, într-o zi frumoasă cu soare blând, marcând sfârșitul primăverii, întâlnirea membrilor Cenaclului literar „Nicolae Velea”, petrecută la Secția pentru Copii din cadrul