Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 22 mai 2022 20:07

TABLETĂ DE SCRIITOR. EFEMER ŞI ETERN

 

Cele două cuvinte definesc noţiuni de bază, prin care raportăm timpul la viaţa omului. Afirm acestea deoarece omul este singura fiinţă de pe pământ care conştientizează trecerea timpului şi care

Pin It

Alexandru Odobescu: prozator, eseist şi istoric (23 iunie 1834 - 10 noiembrie 1895)

S-a născut la Bucureşti, fiu al generalului Ioan Odobescu şi al Ecaterinei (n. Caracas). Începe studiile la Colegiul "Sf. Sava" din Bucureşti, iar din 1850 studiază la Universitatea din Paris

Pin It

TABLETĂ DE SCRIITOR - GEMENI; SUFLETE PERECHE; FRAŢI DE SÂNGE

În copilăria mea timpurie, înflorită într-un miraculos Luminiş de Soare, peste care Dumnezeu a binecuvântat apoi ca stăpân neamul fierarului Hareş, cel care, cu cei şapte răzeşi, vecini cu el şi cu

Pin It

Comemorarea Eminescu - un succes

Aşa au considerat participanţii manifestarea organizată vineri, la sediul Sucursalei Hidrocentrale, de către consilierul local Nicolae Nedelcu, pentru comemorarea a 125 de la trecerea la cele veşnice

Pin It

Enigmele istoriei: Vlad Ţepeş - îngropat la Napoli (?!?...)

Istorici italieni şi estonieni au lansat o bombă, emiţând ipoteza că enigmaticul voievod ar fi, de fapt, înmormântat în cavoul unei familii nobile italiene într-o mănăstire din Napoli. Ea contrazice

Pin It

Comemorare Eminescu 125

Mâine, de la ora 15.00, Sala Multifuncţională de la Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş va găzdui o manifestare culturală, tradiţională deja, organizată de consilierul local Nicolae Nedelcu. Este

Pin It

Vedere de pe Dealul Olarilor - Să le punem mustăţi!

Nu, nu e vorba despre mustăţile de pe afişele din oraş, nu vă îndemn să umblaţi cu markerul (m-am liniştit, apare în DEX...) în buzunar sau cu sprayul (formidabil! şi ăsta e! s-a englezit româna de

Pin It

TABLETĂ DE SCRIITOR - OMUL DE ŞTIINŢĂ ŞI LITERATUL

De mai mult timp trăiam într-o dilemă, pe care nu ştiam cum să mi-o explic: spre vârful performanţelor, care este mai fericit – literatul sau omul de ştiinţă?
Eu credeam că literatul: el călătoreşte

Pin It

Gheorghe Lazăr: întemeietorul învăţământului în limba română în Ţara Românească (1779 – 1823)

S-a născut în ziua de 5 iunie 1779, în localitatea Avrig, jud.Sibiu. A fost fiu de ţărani liberi. În vremea aceea, localitatea Avrig era locuită, în mare parte de saşi, dar şi de români ortodocşi, a

Pin It

FORŢA LĂUNTRICĂ DE VIAŢĂ – CONDIŢIE A SUCCESULUI UMAN

Mi-am propus să scriu despre ceva abstract, dar care asigură uneori succesul concret al unui om. Forţa lăuntrică este o lucrare a sufletului şi a minţii, a simţurilor reunite şi a credinţei, este

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.