Informaţia ne-a fost furnizată de către primarul Gabriel Zăvoianu: "I-am felicitat pe băieţii noştri pentru calificarea în finala naţională a concursului de specialitate şi le-am spus că ne obligă
Lucrările efective au început încă din data de 12 iulie, ne-a informat primarul Virgil Baciu: "Am definitivat traseul viitorului drum şi am demarat consolidarea terenului pe care vom aşterne un
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 12 iulie, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale. Legea, care fusese adoptată de
După cum v-am informat anterior, în planul administraţiei publice locale figura şi această investiţie, care acum a prins cu adevărat contururi reale. În data de 9 iulie, primarul Constantin
Prioritare pentru edilii acestei localităţi deosebit de frumoase de pe Valea Topologului sunt în această perioadă lucrările de alimentare cu apă din zona Urlueşti-Neagoş, investiţie care
Informaţia ne-a fost oferită de către responsabilul zonal al operatorului exclusiv, Viorel Cîrstea şi este destinată tuturor utilizatorilor serviciului de salubritate persoane fizice. Totodată
Anunţul a fost făcut de către primarul Doru Florin Panţeru. Lucrările la clădire s-au încheiat şi acum mai sunt unele retuşuri la parcarea din faţa ei. Acolo s-au montat pavelele şi s-a amenajat o
În prima decadă a lunii iulie, primarul din Corbi, ctitorul înfrăţirilor localităţilor argeşene cu unele din Republica Moldova, a acceptat invitaţia de a participa la Ziua Comunei Coşcalia. Şi a
Într-o discuţie purtată în luna mai cu preşedintele Consiliului de Administraţie al firmei ce aparţine de Consiliul Local Curtea de Argeş, Ionuţ Andrei, acesta scotea în evidenţă nevoia de a se
Informaţia ne-a fost oferită de către primarul domnişan Gabriel Zăvoianu. În fapt, decizia s-a luat în Adumarea Generală a Acţionarilor de la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Valea Doamnei