La punctul "Diverse" - ultimul de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local Curtea de Argeş din data de 30 iulie - au avut intervenţii şi oameni din sală. Asta în ciuda faptului că
Evenimentul se va desfăşura în acest an în perioada 10-15 august. Organizatorii de la S.C. AUTENTIC EVENTS S.R.L.-D au întocmit un program artistic care să fie pe gustul majorităţii spectatorilor
Consiliul Local a aprobat cu majoritate de voturi propunerea primarului Nicolae Barbu privind achiziţia unor Servicii de Consultanţă pentru Implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie, care a
... şi am lăsat pentru mai târziu reabilitarea fostului ştrand, de care ne puteam servi doar două sau trei luni în fiecare vară!" Aceasta a fost explicaţia dată de către primarul Constantin
Aşa s-a prezentat reuniunea ordinară a Consiliului Local Curtea de Argeş din data de 30 iulie. Sub preşedinţia lui Ion Şerban, flancat de către primarul Constantin Panţurescu şi de viceprimarul
Declaraţia a fost făcută recent de către primarul Nicolae Barbu. Dumnealui a convocat o şedinţă de legislativ în data de 26 iulie, la o oră ceva mai neobişnuită, 11.00, aceasta deoarece urma să
Aleşii locali au intrat în ultimul an al actualului mandat. Cei mai mulţi dintre ei şi-au găsit ritmul necesar îndeplinirii sarcinilor încredinţate de cetăţeni şi se străduiesc să nu-i dezamăgească
În decursul lunii iulie, Direcţia de Asistenţă Socială Curtea de Argeş (director executiv, Mariana Moise) a efectuat toate demersurile necesare pentru înhumarea a doi decedaţi (cazuri sociale)
Staţiunea Molivişu şi-a câştigat în ultimii ani o faimă cu care nu are motive să se mândrească. Şi asta nu pentru cine ştie ce fabuloase oferte care ar atrage turiştii, ci mai degrabă pentru
Consiliul Local a alocat în bugetul pe anul în curs suma de 120.000 lei pentru a-i investi în modernizarea iluminatului stradal. Lucrările de execuţie sunt în curs de desfăşurare în acest moment