Nici duminica trecută, marele premiu de la categoria I a celui mai popular joc organizat de Loteria Română, Loto 6/49, n-a fost câştigat. Suma rămasă în joc la această categorie se ridică la
Aşa l-a caracterizat primarul Gheorghe Minculete, care deţine mandatul de şef al executivului local din anul 2000 fără întrerupere. Nevoile au fost numeroase, dar edilii au fost siliţi să se întindă
Potrivit datelor afişate de Institutul Naţional de Statistică, inflaţia a scăzut cu 0,2% în noiembrie faţă de luna precedentă. Rata anuală este de 1,3%, cu mult sub previziuni. Această scădere a
Începând cu data de 2 decembrie s-a extins accesul în Spaţiul Privat Virtual şi pentru contribuabilii care au domiciliul fiscal pe raza organului fiscal din cadrul Administraţiei Judeţene a
Atmosfera sărbătorilor de iarnă a venit odată cu primii fulgi de nea, dar argeşenii - în special copiii - au aşteptat ca în fiecare an aprinderea instalaţiilor speciale şi a a bradului din centrul
După cum v-am anunţat deja, medicul de familie Maria Magdalena Marin a câştigat în instanţă procesul intentat publicaţiei care a denigrat-o în urmă cu un an. Conform sentinţei judecătoreşti
Din datele statistice ale lunii noiembrie 2014 se constată că numărul total al şomerilor înregistraţi la AJOFM Argeş a fost de 15.100 persoane, dintre care 4615 şomeri indemnizaţi şi 10.485
Şeful Ocolului Silvic Muşăteşti a obţinut la sfârşitul săptămânii trecute doctoratul în silvicultură, meseria pentru care s-a pregătit şi în care a făcut carieră. Ing. Radu Dumitrache a trecut cu
La sfârşitul săptămânii trecute, directorul muzeului, Ştefan Dumitrache, a reprezentat municipiul nostru în faţa Comisiei Judeţene de Heraldică, care s-a constituit la nivelul Prefecturii şi a
Săptămâna aceasta, Centrul de Cultură şi Arte \"George Topîrceanu\" va găzdui mai multe spectacole, toate dedicate sărbătorilor de iarnă. În data de 16 decembrie, şcolarii de la Clubul Copiilor vor