Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 25 august 2026 04:29

Televiziunile naţionale, interesate de tradiţiile argeşene!

În grila postului eSTRADA TV Bucureşti s-a lansat o emisiune de o oră, destinată prezentării tradiţiilor şi obiceiurilor din zona noastră. În cadrul primului show televizat, care va fi difuzat chiar

Pin It

Europa ne dă bani pentru autostrăzi

Comisia Europeană a suplimentat la sfârşitul săptămânii trecute fondurile alocate României pentru construcţia de autostrăzi cu peste 260 milioane de euro, din Fondul de Coeziune gestionat de

Pin It

La Spitalul Municipal Curtea de Argeş, pacienţii sunt mulţumiţi de serviciile medicale 

Dacă până acum la redacţia ziarului nostru s-au prezentat numai argeşeni nemulţumiţi de serviciile medicale oferite în Spitalul Municipal, ieri ne-a trecut pragul Constantin Neagoe. Dumnealui a

Pin It

Marele premiu rezistă!

La categoria I de la Loto 6/49 premiul n-a mai fost câştigat din data de 2 februarie, astfel că reportul de duminică seară a atins nivelul record de 37,54 milioane de lei(8,45 milioane de euro)

Pin It

179 subvenţii pentru încălzirea cu lemne!

Persoanele cu venituri reduse, care şi-au depus cererile pentru a obţine ajutor financiar din partea statului pentru acoperirea cheltuierilor cu încălzirea locuinţelor cu combustibil solid pe

Pin It

50 de câini vagabonzi au distrus o casă

Vilă închiriată pentru...maidanezi!

O familie din municipiu trăieşte în aceste zile cel mai mare coşmar din viaţa ei, după ce oamenii au închiriat vila lor cu două etaje unei femei din Germania

Pin It

Se anchetează votul din diaspora

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a anunţat că Parchetul General a deschis anchete penale in rem pentru votul din diaspora la alegerile prezidenţiale, în urma mai multor sesizări. El a

Pin It

Cutremur puternic în Vrancea!

Argeşenii au fost norocoşi şi nu au simţit cutremurul de sâmbătă seara, cel mai puternic din acest an, care a avut epicentrul în Vrancea şi o magnitudine de 5,7 grade pe scara Richter.

Potrivit

Pin It

Religia în viaţa copiilor 

O lecţie de religie creştină despre viaţa Maicii Domnului, urmată de slujba Vecerniei cu Litie s-a ţinut joi în cadrul bisericii parorhiale Bătuşari. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte

Pin It

Nichita Sandu, reales vicepreşedinte la CCI

Zilele trecute, membrii Colegiului de Conducere a Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Argeş au stabilit prin  vot funcţiile. Preşedintele Vernel Crăciunescu va fi secondat în acest mandat de

Pin It