Proiectul "Energia vine din noi", lansat de Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân" şi Asociaţia Comitetului de Părinţi, în parteneriat cu Grupul CEZ în România continuă seria de activităţi care
Duminica trecută a avut loc ediţia pilot a semimaratonului Negoiu-Lespezi. Potrivit organizatorilor, participanţii au fost în număr de 30, printre care s-au numărat şi reprezentanţi ai Serviciului
Astăzi se împlinesc 100 de ani de la înmormântarea lui Carol I. Cu această ocazie, la Muzeul Municipal va fi organizat un seminar la care va participa şi istoricul Sorin Cristescu. Acesta este cel
Toate cele 17.000 de vouchere alocate persoanelor fizice în Programul RABLA din acest an s-au epuizat cu o lună înainte de termenul limită, a anunţat Ministerul Mediului. Programul de Înnoire a
Dacă în vară abia se discuta despre acest virus care a apărut pentru prima dată în România, acum, după câteva luni bilanţul este îngrijorător. Focarele de febră catarală nu au putut fi oprite, astfel
Bătrâna din comuna Valea Danului, satul Ciureşti, care a fost debranşată de la curent fără să fi încălcat vreo clauză a contractului, caz despre care v-am relatat în urmă cu aproximativ şase
La sfârşitul lunii septembrie, imediat ce a început noul an şcolar, micuţii de la grădiniţa din cartierul Confarg au şi întâmpinat probleme în locul care ar fi trebuit să le ofere confort şi, mai
La scurt timp după ce boala Limbii Albastre a băgat groaza în fermierii din judeţul nostru, rabia reprezintă un nou pericol. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Decizia preşedintelui rus de a retrage cei 17.000 militari şi echipamentul aferent din Districtul Militar de Sud, din regiunea Rostov pe Don, situată în vecinătatea Doneţkului aflat în mâinile
Preşedintele PNL Argeş, senatorul Ion Popa, a anunţat că formaţiunea pe care o conduce va iniţia un proces de strângere de semnături pentru a înainta o petiţie la Comisia Europeană, prin care se