Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 12 iunie 2026 20:49

Final de proiect la "Întâlnirea cu energia"

Astăzi, de la ora 12.00, CCA "George Topîrceanu" va găzdui festivitatea de premiere la concursul de proiecte "Câştigă cu Metano", desfăşurat în cadrul proiectului "Întâlnire cu energia". Acesta s-a

Pin It

Fără religie în şcoli!

Curtea Constituţională a României a stabilit miercuri, că prevederile din Legea învăţământului nr.84/1995 şi din Legea Educaţiei naţionale nr.1/2011, potrivit cărora elevii puteau să nu frecventeze

Pin It

Atribuţiile preşedintelui României

Duminică, românii sunt chemaţi la vot, ca să-şi aleagă preşedintele. Aşteptările lor de la şeful statului sunt foarte mari, mai ales în ceea ce priveşte creşterea nivelului de trai dar, în realitate

Pin It

Bani la secţiile de votare

Pentru alegerile prezidenţiale, pe teritoriul României, sunt deschise un număr de 18.550 de secţii de votare, fiecare fiind compusă din câte şapte persoane: un preşedinte, un vicepreşedinte şi

Pin It

Chiul în parcul mănăstirii

În ultimul timp, poliţiştii din Curtea de Argeş şi-au concentrat atenţia pe combaterea chiulului din şcoli şi au efectuat diferite razii prin barurile din jurul unităţilor de învăţământ. Astfel

Pin It

Helios, primul căţel care a zburat cu parapanta!

Se spună că viaţa de câine este o aventură, iar afirmaţia se confirmă au atât mai mult când vine vorba despre un Border Collie, angajat cu acte în regulă al Serviciului Salvamont Argeş. Helios a

Pin It

Elefanţi pe bulevard

O paradă inedită va avea loc astăzi pe străzile din oraşul nostru. Mai mulţi elefanţi vor defila pe Bulevardul Basarabilor, dar şi pe strada 1 decembrie 1918, pentru a promova un spectacol de circ

Pin It

În această săptămână, profesorii primesc cei 150 euro!

La începutul lunii, Ministerul Educaţiei a aprobat Ordinul 4871/5.11.2014 privind metodologia pentru implementarea proiectului sistemic "Personalul didactic din sistemul de învăţământ

Pin It

Zile libere pentru studenţi

La propunerea Ministerului Educaţiei, Guvernul a aprobat ca zilele de 14 şi 17 noiembrie să fie libere pentru studenţi, astfel încât cei care doresc să voteze în al doilea tur al alegerilor

Pin It

Cresc salariile profesorilor

Cu doar câteva zile înainte de cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul şi sindicatele din învăţământ au ajuns la un acord privitor la majorarea

Pin It