Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 11:10

Din 2015, toţi bebeluşii vor fi testaţi audio

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat că în 2015 toate cele 150 maternităţi de pe teritoriul României vor fi dotate cu aparatură de testare audiometrică la nou-născuţi. Finanţarea se va

Pin It

25.000 de "prime case"

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii a acordat, în 2014, aproximativ 25.000 de garanţii pentru programul "Prima Casă", pentru finanţări accesate în valoare

Pin It

Inspecţia Muncii va fi desfiinţată

Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială vor fi desfiinţate, iar în locul acestora va fi formată, prin comasare, o structură nouă, denumită Agenţia Naţională pentru

Pin It

Omagiu adus celor 25 de ani de la Revoluţie!

Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la Revoluţie, Asociaţia Luptătorilor pentru Victoria Revoluţiei organizează o ceremonie care să marcheze evenimentul. Pentru ora 11.00, în faţa Muzeului Muncipal

Pin It

GURA PĂCĂTOSULUI  a avut parte de un succes fulminant

Lansarea cărţii semnate de colegul nostru, Doru Bobi, a fost un eveniment care a întrecut aşteptările organizatorilor. Interesul stârnit de textele încărcate de un umor specific zonei noastre, mult

Pin It

Ne-a colindat „Banda lui Jianu”!

Ieri, în cadrul Festivalului Datini de Crăciun şi Anul Nou „Florile Dalbe”, argeşenii au fost colindaţi de peste 200 tineri din tot judeţul. Aflat la cea de-a 35-a ediţie, evenimentul îşi propune

Pin It

"Crăciun la Curtea Domnească": a venit tot Liceul Ferdinand!

Elevii de la Liceul Ferdinand I au organizat un spectacol de excepţie în cadrul concertelor organizate cu ocazia Crăciunului la „Curtea Domnească”. Pe scena din faţa Muzeului Municipal au urcat în

Pin It

Serbare de Crăciun la Agricol!

Ieri, în sala de festivităţi a Liceului "Constantin Dobrescu" a avut loc serbarea de Crăciun, în cadrul căreia cei prezenţi au fost colindaţi în spiritul sărbătorilor de iarnă. Elevii au susţinut

Pin It

"Moşul secret" a fost depistat 

Timp de o săptămână, fiecare membru al Călţunului a trebuit să-i facă un cadou unui coleg, dar fără ca acesta să ştie cine este "Moşul secret". Odată cu venirea vacanţei s-a terminat şi această

Pin It

Fără zăpadă de Crăciun!

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor, în intervalul 15-28 decembrie, pentru toate regiunile din ţară. În zona noastră

Pin It