Guvernul a aprobat miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, o nouă instituţie care ar urma să preia atribuţiile şi personalul
Am mai fost de două ori la Wuhan, în 2005 şi 2007, ştiam că aici există un grup foarte activ de cercetare în calculul membranar (sisteme P), creat în jurul profesorului Linqiang Pan, cu care m-am
În ziua de Înălţare a avut loc în sala de spectacole a Liceului Forestier festivitatea de înmânare a diplomelor obţinute de elevii participanți la proiectulde mobilitate „Mobilitate transnaţională
Aceasta este convingerea exprimată de liderul judeţean, senatorul Iulian Cristache. Organizaţia pe care o conduce se află în plin proces de reconstrucţie sau reorganizare. "A apus vremea partidelor
Dr.Oetker continuă șirul competiţiilor de tenis din acest an pentru iubitorii sportului alb din întreaga lume. Fosta vedetă a tenisului mondial Ilie Năstase nu putea lipsi de la un astfel de
"Vă spun cu sinceritate că acum am ajuns la o decizie, la care nu cred că voi renunţa: nu voi mai candida în 2016! Vreau să-mi văd de viaţa mea, de familie şi să ies definitiv din turbionul care se
Evenimentele organizate cu ocazia zilei de 21 mai au marcat trei sărbători importante: Înălţarea Domnului, Ziua Sf. Constantin şi Elena şi Ziua Eroilor. La Curtea de Argeş s-au comemorat eroii
Written by Comitetul Judeţean Executiv al PNL Argeş on .
Apreciind alegerea Piteştiului pentru organizarea Consiliului Naţional al Partidului Naţional Liberal pe data de 23 mai 2015, concomitent cu sărbătorirea a 140 de ani de la înfiinţarea partidului, ca
Antreprenorii din Piteşti şi localităţile învecinate sunt invitaţi să participe joi, 28 mai, la evenimentul„IMM ReStart - Descoperă-ţi potenţialul”, organizat deDoingbusiness.ro.Conferinţa, care
Aşa cum v-am promis, astăzi continuăm campania de interes cetăţenesc lansată de trustul nostru de presă. Arh. Florin Scărlătescu este una dintre cele mai autorizate persoane din Curtea de Argeş ca să