Adio ANRMAP, se lansează ANAP!
Guvernul a aprobat miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, o nouă instituţie care ar urma să preia atribuţiile şi personalul de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), de la Unitatea pentru coordonarea şi verificarea achiziţiilor publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (UCVAP) şi de la compartimentele de verificare a achiziţiilor publice din cadrul direcţiilor regionale ale finanţelor publice. Practic, ANRMAP va fi desfiinţată, toate atribuţiile acesteia urmând să fie preluate de noua entitate. Instituţia în cauză se va afla în subordinea Ministerului Finanţelor.
