Luni, cu toate că a plouat infernal, la Curtea de Argeş s-a jucat până spre seară la Cupa Primăverii la tenis de câmp, turneu de categoria I prevăzut în calendarul federaţiei de specialitate la
În data de 6 martie, la Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă" s-a derulat etapa judeţeană a O.N.S.S. de Badminton, concurs la care au participat elevi din mai multe localităţi argeşene. Confruntările
Cupa Primăverii, a doua competiţie din acest an organizată la Curtea de Argeş, a ajuns la a treia zi a întrecerilor. Duminică, în cadrul turneului înscris în calendarul competiţional al Federaţiei
CSM Bucureşti şi-a încheiat parcursul în Grupa 1 a Ligii Campionilor cu o victorie fără emoţii în partida cu Vipers Kristiansand, scor 28-22. "Tigroaicele" au terminat pe locul 4, s-au calificat în
Pe 26 martie, de la ora 21.45, la Reykjavík, se dispută semifinala play-off-ului EURO 2020 dintre Islanda şi România. Dacă tricolorii înving, vor disputa, pe 31 martie, la Sofia sau Budapesta
După cum v-am informat în ediţia anterioară a ziarului nostru, vineri au început meciurile de la Cupa Primăverii, a doua competiţie din acest an organizată la Curtea de Argeş. Vorbim despre un
Fosta glorie dinamovistă s-a aflat vineri la primul meci pe banca galben-verzilor după ce l-a înlocuit la conducerea echipei pe Marius Stoica. Din păcate, a remizat 0-0, acasă, cu Gloria Buzău. CS
După parcursul extraordinar din vara trecută, când selecţionata U21 s-a oprit în semifinale la EURO 2019, tricolorii luptă acum pentru o nouă calificare la Campionatul European. Partida România U21
La o lună distanţă după Cupa Speranţelor, prima competiţie de tenis de câmp din acest an organizată la Tenis Club Curtea Argeş în anul 2020, vineri, 6 martie 2020, vor începe meciurile de la Cupa