Vineri, 5 martie, va debuta la moderna bază sportivă de pe strada Barajului din Curtea de Argeş a doua competiţie din acest an, rezervată copiilor din categoriile 10 şi 12 ani, fete şi băieţi. De
Prima competiţie organizată de către Tenis Club Curtea de Argeş în sezonul 2021 a ajuns la final. După cinci zile de partide aprig disputate în moderna sală acoperită de la baza sportivă din
Aşa cum v-am informat în ediţia trecută a cotidianului nostru, vineri - 5 februarie, au început competiţiile organizate de Tenis Club Curtea de Argeş pentru sezonul 2021. Întrecerile din acest an
După 3 luni de pauză, vineri încep competiţiile organizate de Tenis Club Curtea de Argeş pentru sezonul 2021. Prima întrecere din acest an este Cupa Speranţelor, turneu de categoria I, înscrisă în
Prima competiţie importantă care a deschis anul sportiv 2021 a fost Raliul Dakar, întrecere care a debutat pe 3 ianuarie şi se va încheia pe 15. Tot în prima lună a anului în curs va avea loc şi
Deschiderea pentru Openul Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului, a fost programată cu trei săptămâni mai târziu faţă de data prevăzută iniţial. Amânarea vine în urma restricţiilor
Aceasta a devenit prima jucătoare care ajunge la 250 de goluri marcate în istoria Campionatului European – EHF EURO, cu prilejul ediţiei din 2020, organizată de Danemarca. Neagu a marcat golul său
În grupa principală din cadrul Europeanului de Handbal Feminin din Danemarca, România se va "bate" cu Olanda, Croaţia şi Ungaria. Singura adversară pe care fetele noastre o cunosc deja este
Zilele trecute, UEFA a comunicat programul grupelor din zona europeană. Tragerea la sorţi a avut loc la Zurich, în cursul zilei de luni, 7 decembrie. Reprezentanta noastră s-a aflat în cea de-a
Aşa cum v-am informat în ediţia anterioară a cotidianului nostru, ieri dimineaţă s-au desfăşurat finalele din cadrul ultimei competiţii de tenis de câmp organizată în acest an în Oraşul Regal