Aceasta a fost declaraţia preşedintelui FRT, după ce echipa noastră a pierdut duminică, la Cluj, o şansă uriaşă de a elimina din competiţie deţinătoarea trofeului. George Cosac are parţial dreptate
Sâmbătă, Simona Halep ne-a dovedit încă o dată - deşi nu mai era nevoie - că distanţa între declaraţiile ei războinice şi prestaţiile din teren se poate măsura în ani lumină. După ce se lăudase că se
Echipa condusă de Kim Rasmussen şi-a dat din nou în petec, ajutându-şi adversarele s-o bată fără drept de apel. Fetele conduse de Martin Ambrosio s-a apărat foarte bine şi, în ciuda absenţelor de
Seara de 5 februarie 2016 a fost - fără îndoială - una dintre cele mai negre din istoria "celei mai iubite echipe din Ungaria". Campioana ţării vecine, condusă de Gabor Ellek, locul doi în prima
În acest week-end se reiau partidele din grupele principale ale celei mai importante competiţii intercluburi din Europa şi din lume. Acestea prilejuiesc o dublă confruntare între reprezentantele
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va găzdui sâmbătă partidele din sferturile competiţiei. Sorţii nu ne-au fost deloc favorabili, pentru că va trebui să ne batem cu deţinătoarea titlului, Aceasta a
Bogdan Juratoni, pugilistul care a participat la Gala de Box organizată de Clubul Sportiv "Adi Box" în 2014 la Curtea de Argeş este printre favoriţi la calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, de
Horia Tecău şi Coco Vandeweghe (SUA) au fost învinşi de cuplul Bruno Soares (Brazilia)/Elena Vesnina (Rusia), scor 4-6, 6-4, 5-10, în finala probei de dublu mixt de la Australian Open, după un meci
Angelique Kerber a reuşit sâmbătă cea mai mare performanţă a carierei: germanca de 28 ani a câştigat primul turneu de Grand Slam, Australian Open, după o finală incredibilă, în care a învins-o pe cea
Finala feminină de simplu din cadrul Openului Australiei la tenis ediţia 2016 se va disputa între americanca Serena Williams, nr. 1 mondial şi germanca Angelique Kerber, cap de serie nr. 6 la această