Nu trece o lună fără să vă informăm despre noi rezultate remarcabile ale gimnastelor argeșence, antrenate de Nicoleta Andrei, care este și arbitru internațional. După o muncă asiduă de ani și ani
După un an plin cu competiții importante, la Tenis Club Curtea de Argeș s-a tras cortina peste ultimul turneu al calendarului competițional 2022. Așadar, cea de-a 6-a ediție a turneului "Trofeul
România a ocupat locul trei la bob - 4 persoane, la Cupa Europei din Lillehammer, Norvegia! Argeșenii premiați sunt Mihai Cristian Tentea, Daroczi Ciprian, Mihai Daniel Păcioianu și George
Ultima competiție care are loc anul acesta la TC Curtea de Argeș este cuprinsă în calendarul Federaţiei Române de Tenis și se adresează sportivilor în vârstă de 10 și 12 ani, fete și băieți
Sâmbătă, Colegiul Național „Vlaicu Vodă” a găzduit semifinalele la handbal – feminin și masculin, în cadrul primei ediții a Cupei Liceelor - Viitori Campioni. În competiție s-au întâlnit, la feminin
Mâine, începând cu ora 14.00, baza sportivă de pe strada Barajului din Curtea de Argeş va găzdui ultima competiţie programată anul acesta. Turneul "Trofeul viitorilor campioni" se va juca în sala
Găzduită de Tenis Club Curtea de Argeș, singura competiție de seniori care se desfășoară în municipiul nostru și-a desemnat câștigătorii. „Trofeul Dr. Oetker - Dublu”, turneu de categoria a VI-a
În perioada 10-13 noiembrie, Tenis Club Curtea de Argeș, baza sportivă din strada Barajului, găzduiește singurul turneu de dublu seniori, adresat sportivilor de categoria +30 și +50. Competiția
Singurul turneu de dublu seniori organizat de TC Curtea de Argeș este din nou gata să-și descopere campionii. Astfel, în perioada 10-13 noiembrie, în sala acoperită a modernei baze sportive din
Turneul înscris la categoria a VI-a în calendarul Federaţiei Române de Tenis se va disputa în sala acoperită a modernei baze sportive din strada Barajului (lângă LIDL) în perioada 10-13 noiembrie