Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 03:05

Turneul româncelor!

 

Competiţia feminină de tenis de câmp de la Madrid din acest an este o afacere românească, sportivele noastre reuşind rezultate de senzaţie cu adversare de calibru. Vă prezentăm în cele ce urmează cum s-au descurcat până acum jucătoarele din ţara noastră.

- După ce a câştigat meciul din primul tur cu Eugenie Bouchard (Canada) cu 6-4, 3-6, 6-4, Irina Begu a reuşit luni seara cea mai importantă victorie din carieră, eliminând-o în turul al doilea al turneului Premier de la Madrid pe a treia favorită, Garbine Muguruza, din Spania. Irina s-a impus în trei seturi, 5-7, 7-6, 6-3, după două ore şi 42 minute. Victoria e prima din cariera Irinei în faţa unei jucătoare din Top 5 WTA, Muguruza fiind a patra jucătoare a lumii în acest moment. În urma acestui succes, Irina va primi un cec de 59.490 euro şi 120 puncte WTA. Ea va juca acum pentru a-şi egala performanţa din 2015 contra Christinei McHale, locul 59 mondial. Americanca a eliminat-o în turul al doilea pe Karolina Pliskova, scor 7-6, 6-4.

- Patricia Ţig scrie istorie la Madrid! Calificată pentru prima oară în carieră pe tabloul principal al unui turneu de categorie Mandatory, după ce a venit din calificări, sportiva de 21 ani, locul 134 WTA, a reuşit şapte break-uri în confruntarea cu Daria Kasatkina, din Rusia (scor 6-3, 4-6, 6-2), contând pentru primul tur. Sportiva noastră s-a impus şi în turul secund al turneului din capitala Spaniei în faţa lui Sloane Stephens, scor 6-2, 6-3. Patricia a dominat-o total pe Stephens, fostă semifinalistă la Australian Open şi numărul 21 mondial. Fără a fi o specialistă pe zgură (optimi de finală în 2012, 2013, 2014 şi 2015), jucătoarea din SUA a fost depăşită la toate capitolele de româncă. Reprezentanta noastră a condus de pe linia de fund disputa, reuşind schimbări de direcţie foarte bune, într-o partidă care a durat doar o oră şi 17 minute.

- Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea al turneului de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.771.360 dolari. Reprezentanta României, cea care a primit un wild card din partea lui Ion Ţiriac, a învins-o în prima rundă de Jelena Jankovic cu 6-4, 6-3. Cîrstea (26 ani, 131 WTA), aflată în cursă de revenire în topul ierarhiei, s-a impus într-o oră şi 20 de minute în faţa unei adversare experimentate (31 ani), care ocupă locul 23 în lume. În turul doi, Sorana o va întâlni pe Danka Kovinic (47 WTA). Cele două s-au mai duelat în două rânduri, scorul fiind egal. 

- Simona Halep, a şasea favorită, s-a calificat în runda a doua a turneului WTA Premier de la Madrid după ce a trecut de Misaki Doi, cu 6-0, 6-3. Halep (24 ani, 7 WTA) a avut nevoie de doar 58 minute pentru a trece de jucătoarea niponă (25 ani, 45 WTA). Simona Halep şi-a asigurat 28.220 de euro şi 65 puncte WTA, iar în turul următor al turneului o va întâlni pe Karin Knapp (Italia), care a trecut de Margarita Gasparyan (Rusia), cu 4-6, 6-3, 6-2. Halep a jucat finala turneului de la Madrid în 2014, fiind învinsă de rusoaica Maria Şarapova cu 6-1, 2-6, 3-6.

UPDATE: Simona Halep a învins-o, marţi, pe Karin Knapp în turul 2 al turneului de la Madrid, scor 6-1, 6-1 şi s-a calificat în optimile de finală ale competiţiei de pe zgura iberică, fază în care va juca împotriva Timeei Bacsinszky.

- Singura care a pierdut din primul tur a fost Monica Niculescu, întrecută de americanca Louisa Chirico în două seturi, scor 5-7, 1-6. Vom reveni cu amănunte în ediţiile următoare.

 

Pin It