Pas greşit al campioanei la handbal: Vardar Skopje - CSM Bucureşti 22-21 (11-11)
Bucureştencele au pornit cu stângul în grupa principală a Ligii Campionilor la handbal şi au ratat posibilitatea de a egala la puncte liderele Gyor şi Buducnost. Per total, mai mult de jumătate dintre campioanele noastre au dat impresia că ar mai fi încă în vacanţă, jucând cam la sfert din capacitatea normală. Au început furtunos, dar n-au ţinut ritmul şi, după ce au condus cu 3 goluri, au ajuns ele să fie conduse. Greşelile au abundat de o parte şi de alta, dar gazdele şi-au dorit mai mult victoria şi, până la urmă, au şi obţinut-o, cu largul concurs al arbitrelor din Lituania, care dădeau rapid joc pasiv la CSM. Din lotul nostru, portarul Grubisic, cu 15 parade decisive, a fost cea mai bună, urmată de olandeza Gulden, care a marcat 8 goluri. Ana Paula Rodriguez a ieşit din somnolenţă prea târziu, deşi a marcat 4 goluri, iar Fisker (3) n-a fost pusă în valoare, căci extremele au şomat, iar jocul înghesuit pe centru n-a avut perspective. Foarte slab pe atac jocul lui Brădeanu şi Torstensson, dar şi al lui Carmen Martin sau Oana Manea. Vardar a avut în Leynaud, Damianovic, Lekic, Penezic, Radicevic şi Althaus piesele grele care i-au adus victoria. Cum Buducnost a pierdut la Gyor cu 20-22, unguroaicele au egalat la puncte, 7, fiind urmate de Vardar cu 6 şi de CSM cu 5 puncte. Revanşa poate veni în partida cu Midtjylland, de la sfârşitul săptămânii, care se va juca la Bucureşti.
