Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 23:00

Tecău, campionul şi omul

La câteva ore după ce s-a întors de la Londra, Horia Tecău a mers la Spitalul din Constanţa, acolo unde a făcut un gest caritabil. Tenismanul român, care a câştigat duminică proba de dublu a Turneului Campionilor de la Londra, a vizitat Secţia de Neonatologie a SCJU Constanţa, după ce a donat 18.000 euro pentru achiziţionarea unui ventilator necesar îngrijirii copiilor născuţi prematur, spitalizaţi în respectiva secţie. Totodată, campionul a discutat despre actele teroriste din ultima vreme. Horia a declarat că atât el, cât şi colegii săi din lumea tenisului îşi vor desfăşura în mod normal activităţile sportive, fără a lăsa ca actualele acţiuni teroriste din lume să intervină în modul lor de viaţă. "Noi, în comunitatea noastră, ne-am continuat viaţa la fel ca înainte, nu am lăsat aceste lucruri să ne influenţeze nicicum. Suntem conştienţi, dar nu am lăsat aceste terori să intervină în viaţa noastră. Într-un fel am fost mai puternici decât ele. Niciunul dintre colegii mei din lumea tenisului nu a simţit să schimbe ceva şi să renunţe la turnee sau la călătorii din cauza asta. Nu o să lăsăm acest lucru să ne influenţeze şi o să ne vedem de activitate în mod normal".

 

Pin It