Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 18:53

Trofeul Victor Hănescu și-a desemnat câștigătorii

Turneul de la Tenis Club a oferit un spectacol superb, în prezența campionului care îi dă numele

Trofeul Victor Hănescu, la categoria 12 ani băieți, a fost cucerit de ieşeanul Răzvan Aghion, de la CS CFR Iaşi, care a fost susținut și de familie: este antrenat de bunicul Vergil Aghion şi de mama Raluca. Puștiul moldovean a avut un parcurs excelent în proba de simplu, din poziţia de cap de serie nr. 2 trecând fără meci de primul tur, iar apoi nu a cedat vreun set pe tot parcursul competiției:

- Şaisprezecimi de finală: 6-0, 6-0 cu Rareş Curea (CS Campion Argeş);

- Optimi de finală: 6-4, 6-4 cu Călin Ştirbu (TC Stănică Craiova);

- Sferturi de finală: 6-0, 6-1 cu Andrei Firaru (TC Campion Olt, nr. 8);

- Semifinale: 6-1, 6-3 cu Darius Bălan (TC Stănică Craiova);

- Finala: 6-1, 6-2 cu Alin Fătu (TC Bucureşti, nr. 1).

Finala a durat trei ore, iar Răzvan a câştigat meciul împotriva primului favorit, Alin Fătu, după un joc epuizant, în care ambii combatanți au dat dovadă de calități incredibile, pentru vârsta lor. Arbitrajul turneului a fost asigurat de Iordache Giban, directorul de concurs fiind Ioan Cozma. De pe 11 septembrie, Răzvan Aghion va evolua și în Campionatul Naţional de Tenis pentru echipele de 12 ani, la invitaţia şi alături de Sportul Studenţesc Bucureşti. În proba de dublu, pe un tablou principal de «16», tot la turneul de la Curtea de Argeş, Răzvan Aghion a concurat alături de Eduard Schipor (TC Coreco Iaşi), iar perechea ieşeană a ajuns până în sferturile de finală, unde a fost învinsă cu 6-2, 5-7, 6-10 de cuplul oltean Cătălin Bercea/Călin Ştirbu (TC Stănică Craiova).

Fără surprize la fete

În competiția feminină sub 12 ani, principala favorită Michelle Wetherall, de la TC Stănică Craiova, și-a respectat statutul: 7-5, 6-2, în finala cu dinamovista Alessia Popescu, cap de serie numărul 2. Până în ultimul act, tânăra jucătoare venită din inima Olteniei nu a cedat mai mult de patru gameuri pe meci, iar unele rivale au fost de-a dreptul spulberate. În semifinală, Wetherall a făcut o adevărată demonstrație, 6-1, 6-0 cu favorita numărul 6, Ioana Zvonaru. “Acest turneu a contribuit enorm la atragerea copiilor către tenis. Avem un turneu bine organizat, lumea se simte excelent la Curtea de Argeș, iar copiii vin cu plăcere”, a spus Victor Hănescu, atunci când s-a întâlnit cu micii săi fani, remarcând totodată calitatea meciurilor oferite pe zgura de la Tenis Club.

Cei mai mici, dar nu cei din urmă

Și la categoria sub 10 ani, jucătorii au făcut risipă de efort în competiția de la Curtea de Argeș. La băieți, surpriza a venit de la un reprezentant al clubului de la TC Stănică Craiova: Eduard Toma s-a încoronat campion, chiar dacă a pornit competiția doar din postura de favorit numărul 3. În finală, el a trecut în trei seturi de Luca Mândruț, de la Comesad Pitești.

La feminin sub 10 ani, Elena Neacșu de la CS Tineret Vâlcean aproape că nu a avut rivală: un dublu 6-0 în finala cu Iulia Iancu (LPS Pitești) , după un succes la fel de clar în penultimul act, 6-3, 6-1 cu Ioana Ștefan, jucătoare venită de la Tenis Club Curtea de Argeș!

Pin It