Editorial SPORT ÎN ARGEŞ - Bucuria de a dărui
Trăim într-o lume în care din ce în ce mai mulţi oameni au uitat să ofere, să iubească, ba chiar şi să zâmbească. Din ce în ce mai multe fiinţe umane se îndepărtează de lumea spirituală şi se apropie numai de cea materială. Astfel, unii oameni şi-au pierdut echilibrul vieţii, anume bucuria de a dărui, inima lor împietrindu-se de răutate şi ură. Însă, excepţia de la regulă a venit din lumea sportivă. "Şi mie mi-a oferit cineva o şansă şi mi-ar plăcea, la rândul meu, să le ofer şanse altor copii să ajungă unde am ajuns eu", spune Victor, unul dintre puţinii practicanţi ai sportului alb din România care este înzestrat cu bucuria de a dărui. De câţiva ani încoace aproape că ne-am rupt buricele degetelor de cât tot am scris ştirea că "Victor Hănescu este cel mai bine clasat jucător român din ierarhia mondială". Un sportiv emblematic al României prin rezultatele internaţionale, dar şi un personaj distins, fin, educat, carismatic, empatic, altruist şi înzestrat cu inteligenţă emoţională şi socială. "Mi-am dorit dintotdeauna să văd că juniorii români beneficiază de acelaşi suport precum cei din alte ţări", spune fostul număr 26 ATP, făcând referire la investiţiile şi la sprijinul pe care îl primesc micuţii la Tenis Club din Curtea de Argeş. Unde, Turneul "Victor Hănescu" se află deja la cea de-a noua ediţie. Iar copiii au posibilitatea să se lanseze spre tenisul de performanţă, dar şi şansa să aibă un coach şi un model de talia lui Victor Hănescu, cel mai bine clasat jucător român de 15 ani încoace. "Avem copii cu potenţial, cu resursele necesare tenisului de performanţă şi ar fi păcat să nu îi ajutăm”, spune cel care a acces până în sferturile de finală de la Roland Garros, iar în competiţiile ATP a cucerit un titlu şi a disputat alte patru finale.
