Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 14:39

Ultimele ore în care îți mai poți înscrie echipa pe tablou la Platinum Team Challenge – Salix Cup

În perioada 26-27 octombrie, la Năstase-Marica Sports Club din București se va desfășura Platinum Team Challenge – Salix Cup, un nou eveniment marca DEI Sports Club®, dedicat copiilor pasionați de tenis, care vor să își testeze abilitățile pe teren.

Turneul se va desfășura pe terenuri acoperite, ceea ce înseamnă că indiferent de vreme, copiii vor putea să se bucure de competiție într-un cadru sigur și confortabil.

Fiecare echipă va fi formată din trei copii de același nivel (Portocaliu, Verde sau Galben), sub îndrumarea unui manager.

În categoria Portocaliu, combinația între fete și băieți este liberă, însă pentru echipele din categoriile Verde și Galben, regulile sunt puțin mai stricte: echipa trebuie să includă cel puțin o fată. De asemenea, managerii pot înscrie o rezervă, dacă doresc, dar trebuie să respecte aceste criterii de eligibilitate.

De asemenea, fiecare participant trebuie să aibă un pașaport activ pe site-ul www.tenis10.ro.

Turneul se desfășoară în sistem șah, iar fiecare întâlnire dintre echipe constă în trei meciuri de simplu.

Pentru categoria Portocaliu, se joacă tie-breakuri, în timp ce la Verde și Galben, meciurile vor fi sub forma de challenge-uri sau ghemuri. Echipa care obține două victorii câștigă întâlnirea, așa că fiecare meci este esențial.

Înscrierile se fac prin e-mail la tenis10@mpg.com.ro până pe 21 octombrie, ora 20.00. Pentru copiii care nu au încă o echipă formată, organizatorii vor încerca să găsească coechipieri.

Mai multe detalii se găsesc pe www.tenis10.ro.

Pin It