Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 12 octombrie 2024 06:57

Meciuri spectaculoase la cea de-a XVI-a ediție a turneului „Trofeul ARGEȘ EXPRES”

Sâmbătă, 28 septembrie, a debutat ultima competiție desfășurată pe zgură, din acest an, organizată la TC Curtea de Argeș, baza sportivă din strada Barajului care, de-a lungul anilor, a fost gazda unor turnee de excepție pentru Orașul Regal. Până pe 3 octombrie, pe cele 4 terenuri cu zgură va avea loc cea de-a 16-a ediție a „Trofeului ARGEŞ EXPRES”. Competiţia tradiţională înscrisă în calendarul FRT se adresează sportivilor cu vârsta de 10, 12, 14 şi 18 ani - simplu, băieţi şi fete. Va mai fi și o categorie de consolare, pentru copiii de 10 ani.
Sâmbătă, cu toate că temperaturile au fost ceva mai ridicate decât cele normale pentru finalul lunii septembrie, meciurile s-au desfășurat fără probleme, iar tenismenii și-au păstrat concentrarea.


La categoria 10 ani feminin, Alesia Mihăilă a jucat împotriva Clarei Ciucioi, ambele fiind legitimate la A.S. Tenis Club Curtea de Argeș. Ioana Vlăsceanu (A.S. Tenis Club Curtea de Argeș) a avut-o drept adversară pe Antonia Deaconu (Tenis Club A.S. Pitești). A urmat meciul dintre Antonia Cretan (CS Tenis Club Rm. Vâlcea) și sportiva gazdă, Larisa Blejan. De asemenea, Antonia Dina (A.S. Tenis Club Curtea de Argeș) a jucat împotriva Marei Gheorghe (Tenis Club A.S. Pitești), iar Maya Sfătuță s-a întâlnit la fileu cu Alia Arsene, cele două sportive fiind colege la TC Curtea de Argeș.


La 10 ani masculin, Bogdan Niculae (A.S. Tenis Club Curtea de Argeș) a fost adversarul lui Lukas Chirigiu (Tenis Club A.S. Pitești). Luca Trușcă (CS TC Capela Rm. Vâlcea) a concurat împotriva lui Tudor Teodorescu (A.S. Tenis Club Curtea de Argeș). Ștefan Anghel, tenismen din Orașul Regal, a jucat impotriva lui Alan Constantin (CS Tenis Club Champion București), iar Cezar Băleanu (Clubul Sportiv Universitar Știința București) a avut un meci contra lui Luca Niculae (A.S. Tenis Club Curtea de Argeș). De asemenea, de la ora 13.30, Alan Constantin a fost și adversarul lui Codrin Pavel (CS Sincron Caracal).


La 12 ani feminin, primul meci a avut loc între Maia Lilea (ACS Cosmin Top Tenis) și Roberta Predescu (Tenis Club A.S. Pitești). A urmat duelul dintre Alexandra Vlăsceanu (A.S. Tenis Club Curtea de Argeș) și Anastasia Coculescu (ACS Florin Mergea Tennis Academy). Ligia Nicolae (Clubul Sportiv Universitar Știința București) a avut-o ca adversară pe Antonia Nica (ACS Cosmin Top Tenis), în timp ce Dariana Ciucu (ACS Tenis Club Racheta Campionilor) a concurat contra Teodorei Ilie (AS CS Libra Phoenix București). În fine, Maria Nica (Asociația Sportivă Arenele Ilie Năstase) a jucat împotriva Valentinei Nicolae Cotescu (Asociația Clubul Sport „Baza Sportivă 1 Mai”).


La 12 ani masculin, Ionuț Jumară (Asociația Club Sportiv Avantaj Primire) a jucat contra lui Theodor Maria (ACS Cosmin Top Tenis). Alexandru Stan (Asociația Club Sportiv Avantaj Primire) a concurat împotriva lui Nicolae Sultana (ACS LTCM Mioveni). Răzvan Borcan (ACS Florin Mergea Tennis Academy)l-a avut ca adversar pe Vlad Moroe (Asociația Club Sportiv Avantaj Primire), în timp ce Tiberiu Bălteanu (ACS Florin Mergea Tennis Academy) s-a duelat contra lui Gheorghe Rusei (ACS Cosmin Top Tenis).


La 14 ani fete, primul meci s-a disputat între Ana-Maria Popescu (A.S. Tenis Club Curtea de Argeș) și Antonia Olaru (Asociația Club Sportiv Avantaj Primire). Alexia Popescu, sportiva din Curtea de Argeș, a jucat un meci împotriva Mariei Ciuciu (C.S. Dinamo București).


La 14 ani băieți, Alexandru Pandrea (ACS Tenis Club Racheta Campionilor) a fost adversarul lui Răzvan Costache (Asociația Club Sportiv Avantaj Primire). Andrei Jumară (Asociația Club Sportiv Avantaj Primire) a jucat contra lui Radu Munteanu (CSS Dinamo Brașov).


În ceea ce privește categoria 18 ani fete, talentata sportivă a municipiului nostru, Raluca Măniță, s-a întrecut cu Giulia Ghirighini (ACS Tenis Club Racheta Campionilor), pe care a și învins-o categoric, iar Karina Bratu (CS Ceramus) a avut-o ca rivală pe Maria Oprea (CS Târgoviște).


La 18 ani băieți, meciurile au fost în sistem șah, „fiecare cu fiecare”. Astfel, Alexandru Gliga (CS TC Pamira) s-a întrecut cu Andrei Aurica (LPS Mircea Eliade București). În continuare, Matei Perniu (LPS CSS Pitești) a fost adversarul lui Nicolae Geantă (Daimon Sport Club). Totodată, Alexandru Gliga a jucat un meci și cu Alexandru Măniță, un sportiv de excepție cu care municipiul nostru se mândrește.


Alan și Lukas, doi copii ambițioși care muncesc zilnic pentru o carieră sportivă


În prima zi de concurs am avut ocazia să discutăm cu participanții care ne-au vorbit despre pasiunea pe care o au pentru sportul alb, dar și despre sacrificiile pe care le fac pentru a atinge performanțe de invidiat. Pentru început, am discutat cu Alan Andreas Constantin, un copil în vârstă de 10 ani, din Chiajna. Talentat, muncitor și sociabil, acesta a fost foarte încântat să ne răspundă la câteva întrebări.


- Bună, Alan! Ne aflăm deja la cea de-a 16-a ediție a Trofeului ARGEŞ EXPRES. Este prima dată când participi la acest turneu?
- Bună! Da, este pentru prima dată când particip la acest turneu. Curtea de Argeș este un oraș foarte frumos, iar competiția este bine organizată. Îmi place mult felul în care arata baza sportivă și mă bucur să mă aflu astăzi aici.


- Cum ai descoperit pasiunea pentru tenis?
- La început am jucat fotbal, dar nu mi-a plăcut atât de mult pe cât mă așteptam. Întotdeauna am admirat tenisul. Așa că am vorbit cu tatăl meu și am început practicarea acestui sport. Sunt pasionat și vreau să devin din ce în ce mai bun.


- Ai vreun tenismen preferat pe care îl privești ca pe un model?
- Da. Admir mai mulți, dar preferatul meu este Novak Đjoković.


- Ce așteptări ai pentru viitor?
Mi-aș dori foarte mult o carieră sportivă și de aceea mă antrenez cât mai mult. Cât despre viitor, sper să particip la foarte multe turnee. Visul meu este să ajung la Roland-Garros.


- Ce te motivează să continui?
- Familia, prietenii, dar și colegii cu care mă antrenez la CS Tenis Club Champion București.


- Mulțumesc pentru răspunsuri și mult succes în continuare!


Cel de-al doilea tenismen cu care am discutat a fost Lukas Chirigiu, în vârstă de 8 ani. Tenismenul piteștean, deși emoționat, a fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări:


- Salut, Lukas! Practicarea unui sport cum este tenisul necesită mult timp și multă muncă. Te antrenezi zilnic?
- Bună ziua! Vara mă antrenez zilnic pentru că am vacanță, dar încerc să o fac cât pot de des și în restul lunilor chiar dacă este mai greu.


- În afară de tenis, practici și alte sporturi?
Da, fotbalul. Sunt jucător la FC Argeș. Anul acesta, alături de colegii mei de echipă, am câștigat Junior Cup Viitorul Argeș.


- Din punctul tău de vedere, crezi că tenisul este un sport greu?
- Cam da. Antrenamentele sunt obositoare. Sunt zile când nu am chef să mă antrenez, dar sunt nevoit pentru că doar așa devin mai bun. Dacă îți place sportul acesta trebuie să muncești.


- Primești susținerea de care ai nevoie de la familie și prieteni?
Părinții și bunicii mei mă susțin cel mult și îmi stau alături la fiecare competiție. Îmi spun mereu că sportul este important. Bunicul și tatăl meu sunt foarte pasionați de tenis. Vorbim mult despre asta.


- Ce părere ai despre baza sportivă din Curtea de Argeș?
Este foarte frumoasă. Am jucat pe terenul central și mi-a plăcut mult. Și tribuna arată super! Sper să vin și la alte competiții de tenis organizate aici.


- Mulțumesc pentru răspunsuri! Te așteptăm și la următoarele turnee din Orașul Regal.


Mesaj de susținere de la Gheorghe Borțan, directorul TC Curtea de Argeș


Prof. Gheorghe Borțan a transmis un mesaj pentru a le ura participanților mult succes. Acesta a urmărit cu atenție, de pe margine, partidele de tenis alături de arbitrul piteștean, Iordache Giban, cel din urmă având grijă să intervină de fiecare dată când sportivii au întâmpinat probleme la joc.


„Sunt bucuros că respectăm tradiția și că ne putem bucura de cea de-a 16-a ediție a competiției Trofeul ARGEȘ EXPRES. Le urez tenismenilor mult succes pe durata turneului. Copiii aceștia reușesc să îmbine sportul cu școala și o fac cu atâta ușurință încât pare ireal. Adevărul este că nu e deloc ușor, se fac sacrificii și pentru asta merită să fie felicitați și încurajați. În ciuda avertizărilor meteorologice, sper să avem parte de zile de joc excelente, să avem vreme bună și să ne bucurăm de meciuri până la final. Le mulțumesc sponsorilor care ne sprijină și care ajută la promovarea sportului în rândul copiilor”, a declarat prof. Gheorghe Borțan.

 

Trustul de presă Argeș Expres le urează mult succes tuturor tenismenilor! Pe toată durata desfășurării acestui eveniment sportiv vom documenta întreaga activitate și vom reveni cu informații și fotografii. În materialele viitoare vom veni și cu rezultatele complete. Pasionații sportului alb pot urmări meciurile live, intrarea fiind gratuită. Sunteți așteptați la TC Curtea de Argeș pentru a vedea munca deosebită a tinerilor care au înțeles că sportul, respectul și disciplina sunt chei esențiale pentru o dezvoltare optimă.


Organizatorul turneului "Trofeul ARGEȘ EXPRES" este Tenis Club Curtea de Argeş. Sponsori ai turneului: Fuchs, Annabella, Yac Bestwood, Gema Proiect Expert, Edyvers, Salon Evenimente Boncea, Hotel THR, Aliflor, cărora le mulțumim și fără de care nu ar fi posibilă buna desfășurare a competiției. Parteneri media - Radio ARGEŞ EXPRES şi Ziarul ARGEŞ EXPRES.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.