Trofeul Argeș Expres, gata de start!

Vineri, 29 septembrie, va debuta ultima competiție desfășurată pe zgură, din acest an, organizată la Tenis Club Curtea de Argeș. Mai exact, până pe 3 octombrie, pe cele 4 terenuri cu zgură situate pe str. Barajului va avea loc cea de-a 15-a ediție a Trofeului ARGEŞ EXPRES. Competiţia tradiţională în calendarul FRT se adresează sportivilor cu vârsta de 10, 12, 14 şi 18 ani - simplu, băieţi şi fete. Data limită de înscriere a fost 25 septembrie, iar de retragere, 27 septembrie.

De la Directorul turneului, preşedintele TC Curtea de Argeş, prof. Gheorghe Borţan, am aflat că s-au înscris peste 100 de participanți din mai multe zone ale țării, mulți dintre aceștia fiind familiarizați cu moderna Bază Sportivă din Orașul Regal, după ce au participat și la alte competiții organizate aici.

De altfel, aceștia au numai cuvinte de laudă atât pentru organizare, cât și pentru dotările de care dispune Baza. Arbitrul principal al întrecerii este delegat de către federaţia de specialitate piteşteanul Iordache Giban. Accesul publicului este liber, iar iubitorii sportului alb vor avea parte de spectacol sportiv, distracție, emoții și aer curat.
Tuturor participanților, trustul de presă Argeș Expres le urează mult succes!
Organizatorul turneului "Trofeul ARGEȘ EXPRES" este Tenis Club Curtea de Argeş, iar partenerul oficial: Dr. Oetker Romania. Sponsorul principal al ediţiei 2023 este Dr. Oetker Romania. Sponsori ai turneului: Fuchs, Annabella, Yac Bestwood, Gema Proiect Expert, Edyvers, Enesra Unic, Salon Evenimente Boncea, Hotel Piscu Negru, Aliflor, Euro Tehno Group, Macromex și MHY Auto Romtrans, cărora le mulțumim și fără de care nu ar fi posibilă buna desfășurare a competiției. Parteneri media - Radio ARGEŞ EXPRES şi Ziarul ARGEŞ EXPRES, în timp ce promotorul turneului este AIIVA Marketing.
