Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 17:36

Perechea Ștefan Robert Szabo/Călin Munteanu, primii câștigători ai Circuitului Național F.R.T - Trofeul Dr. Oetker

Competiția de categoria A, înscrisă în calendarul F.R.T., care se dispută la TC Curtea de Argeș, și-a desemnat primii câștigători la dublu masculin. Astfel, după un meci „de foc”, echipa alcătuită din Ștefan Robert Szabo și Călin Munteanu a reușit să învingă perechea formată din sportivii Andrei Timaru și Ianis Andrei Ghiulea, cu un categoric 6/1, 6/3. Tenismenii au fost recompensați cu diplome, trofee și șampanie Bambino Party de la Angelli, cadouri generoase din partea Dr. Oetker România, dar și vouchere pentru materiale sportive, într-o festivitate de premiere care a avut loc la moderna bază sportivă.


„Vreau să-i felicit pe câștigătorii la dublu masculin pentru rezultatele frumoase pe care le-au obținut. Acești copii talentați merită toată aprecierea și sprijinul nostru. Fie că sunt învingători sau nu, trebuie lăudați și încurajați. Munca lor este una asiduă și roadele se văd la fiecare turneu. De asemenea, aș vrea să mulțumesc sponsorului principal al competiției, Dr. Oetker România, aliatul de excepție în promovarea tenisului”, a declarat președintele TC Curtea de Argeș, prof. Gheorghe Borțan.
Meciurile au continuat și marți și se vor disputa până joi, 1 septembrie. Astfel, în prima rundă, care a început la ora 10.00, Sofia Dana Tutunaru a avut-o drept rivală pe Maria Bozu Petrache. David Andrei Bacliu a jucat împotriva lui Matei Tudor. Natalia Maria Dicu a fost adversara Aniei Curuia, iar Alexia Maria Enache a jucat împotriva Roxanei Brândușa Dumitru.


În cea de-a doua sesiune de meciuri, Robin Ivan a fost adversarul lui Andrei Timaru, în timp ce Ilaria Negrii a devenit rivala sportivei gazdă, Raluca Georgiana Măniță. Călin Munteanu a jucat contra lui Ianis Andrei Ghiulea. De asemenea, Patrick Ștefan Dobrin a fost adversarul lui Ștefan Robert Szabo.
În semifinale, echipa formată din Natalia Dragomir și Alexia Enache a reușit să câștige în fața perechii din care au făcut parte Ania Curuia și Maria Bozu Petrache, cu scorul 6/2, 7/5. De asemenea, Antonia Popescu și Natalia Nicihita au obținut un categoric 6/3, 6/2, învingând dublul alcătuit din Maria Bajdechi și Maria Elena Dogaru. De la ora 13.00 a avut loc finala la dublu feminin unde perechea Dragomir/Enache s-a întâlnit la fileu cu echipa Popescu/Nichita. Până la închiderea ediției cotidianului nostru, partidele nu fuseseră finalizate, motiv pentru care vom reveni cu rezultatele complete.


În pauze, tinerii tenismeni s-au putut bucura de preparatele delicioase oferite de sponsorul turneului, Dr. Oetker România. Aceștia au putut simți gustul autentic italian din Pizza Ristorante, dar și dulceața budincii Paula Pudding.


Pe site-ul Turneului – http://www.astenisclub.ro/trofeuldroetker, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Stars, se vor regăsi știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției. Organizatorul Circuitului Național F.R.T. - Trofeul Dr. Oetker este Tenis Club Curtea de Argeş, iar partenerul oficial: Dr. Oetker Romania. Sponsorul principal al ediţiei 2022 este Dr. Oetker Romania. Sponsori ai turneului: Euro Tehno Group şi Macromex, parteneri media - Radio ARGEŞ EXPRES şi Ziarul ARGEŞ EXPRES, în timp ce promotorul turneului este Harmony Advertising.

 

Pin It