"Cel mai prost meci al naţionalei din ultimii 45 de ani": România - Suedia 0-2!

Ziua de 15 noiembrie 2019 va rămâne în istoria naţionalei de fotbal drept una dintre cele mai negre. Epitaful carierei de selecţioner a lui Cosmin Contra a fost rostit la finalul partidei de pe Arena Naţională de către Dumitru Dragomir, fost preşedinte al LPF şi vicepreşedinte al FRF. A fost un meci al ultimei şanse de calificare directă la Campionatul European, în care singura variantă acceptabilă era victoria echipei noastre la un gol sau două diferenţă - dacă marcau şi vikingii. Înainte de meci, Contra declara că vom trece de Suedia fără probleme. Pe teren, spectatorii de la stadion sau care au urmărit partida pe micile ecrane, au avut impresia că privesc un joc între profesionişti şi amatori, între seniori şi juniorii mici, deoarece fotbaliştii trimişi în teren au fost depăşiţi la toate capitolele de nordici şi păreau disperaţi să termine cât mai repede calvarul. Încă o dată, selecţionerul nostru a fost neinspirat în alegerea formulei de echipă, a tacticii şi strategiei sau, şi mai grav, n-a fost ascultat de jucătorii care n-au mai suportat lipsa de maniere comportamentale ale acestuia. Echipa care s-a făcut de râs în faţa a 50.000 spectatori plătitori a avut următoarea componenţă: Tătăruşanu - Mogoş, Nedelcearu, Rus, Bancu - Deac (min. 46 Ianis Hagi), Tudor Băluţă, Nicuşor Stanciu (72' Alibec), Mitriţă - Puşcaş şi Keşeru (56' Florinel Coman). Suedezii au început printr-un pressing necruţător în terenul nostru, pe care l-au păstrat tot timpul partidei, recuperând rapid mingile de la adormiţii noştri mijlocaşi şi declanşând contraatacuri fulgerătoare, cărora foarte rar le-am găsit antidotul.
După 15 minute, era clar că "şoriceii" lui Contra prinseseră frica de "cotoii" lui Jan Anderson şi primul care a cedat a fost Deac. Acesta a pierdut o minge la mijlocul terenului, s-a încurcat cu Mogoş în neştiinţă, iar Forsberg i-a dat cap în cap, ţâşnind printre ei şi centrând perfect în centrul careului unde "bătrânul" Berg, admirat de Nedelcearu şi Rus, a plasat o lovitură de cap, la care imobilul Tătăruşanu, rămas pe linia porţii - ca de obicei - n-a avut altă replică decât scoaterea balonului din plasă. Cu 1-0 la activ, adversarii au zburdat pe teren, utilizând la maxim forţa fizică superioară, beneficiind şi de îngăduinţa echipei arbitrului italian Danielle Orzatto. Jocul tot mai crispat al purtătorilor ilegali de tricou aleşi de Contra a avut ca rezultat înscrierea celui de-al doilea gol al oaspeţilor în min. 34. Atunci, s-a recuperat o minge de la mijlocaşii noştri, buni să joace mai degrabă tenis de masă, Quaison a primit o pasă în adâncime perpendicular pe poartă, şi Nedelcearu împreună cu Rus s-au mai făcut o dată de râs, lăsându-l pe suedez să pătrundă şi să facă inutil potenţialul plonjon pentru fotografi al lui Tătăruşanu. Şi aici s-a scris istoria unui meci al neputinţelor noastre, fie şi pentru că, după pauză, lipsa de inspiraţie a fost Contra intereselor naţionalei noastre. Ianis Hagi, pus să joace în locul lui Deac pe alt post decât al lui, a încercat palid să facă impresie, dar nu i-a ieşit. Idem Florinel Coman! Iar introducerea lui Alibec fără Budescu a părut a fi făcută la alibi de către Contra, care a ajuns să se scuze că am întâlnit o echipă mult mai bună şi n-a avut nici măcar tăria de a-şi recunoaşte eşecul şi de a spune că demisionează, deoarece a avut drept obiectiv calificarea la Euro. Luni vom avea ultima partidă cu Spania, la Madrid, de la ora 21.45 şi speranţa că vom reuşi ceea ce pare acum imposibilul, calificarea după barajul oferit rezultatele din Liga Naţiunilor, ce se va desfăşura în luna martie a anului viitor. Însă şi aceasta ne va fi interzisă dacă va rămâne Contra selecţioner şi va continua cu bâlbele lui, prin care a reuşit să-l întreacă şi pe Daum! Se-aude, dom' Stoichiţă - pardon, Lippi?...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
