Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 05:23

Titluri şi podiumuri pentru DTO Rally Team la finalul sezonului 2019

După opt curse lungi şi dificile, desfăşurate de-a lungul mai multor luni competiţionale, cu raliuri diversificate care au pus echipajele în situaţii diferite, atât pe macadam, cât şi pe asfalt, Campionatul Naţional de Raliuri a ajuns la final, cu ultima etapă desfăşurată pe probele speciale de pământ de lângă Braşov. Tess Rally 2019 a fost o adevărată finală de campionat, cu un traseu de concurs nou, dur şi selectiv, cu răsturnări de situaţie şi cu victorii şi abandonuri pentru DTO Rally Team.
Echipa piteşteană a pornit cu speranţe mari în cursa braşoveană, cea mai importantă luptă fiind dată de liderii Vali Porcişteanu şi Dan Dobre pentru titlul naţional de campion absolut, în timp ce juniorii Cristi Şugar şi Vlad Colceriu se duelau pentru Cupa Dacia. În paralel, Eugen Cărăgui şi Robert Fus porneau pe macadamul ultimei etape în lupta pentru locul secund al clasei RC4, în timp ce Bogdan şi Delia Năstase erau deja campioni ai clasei 11.
Vali Porcişteanu şi Dan Dobre au pornit excelent pe prima specială a raliului, "Săcele", cea mai lungă, tehnică şi dură a competiţiei, dar ghinionul i-a făcut să piardă orice speranţă la titlu: două pene de cauciuc au forţat echipajul să piardă minute preţioase, ca mai apoi abandonul să fie inevitabil, cu doar o roată de rezervă în maşina de concurs. Vali şi Dan s-au retras în prima zi de concurs, dar au revenit sâmbătă pe probele speciale şi au făcut spectacol pentru fani, echipajul reuşind la finalul sezonului un meritat loc de vicecampion. "Am avut probleme încă de la shakedown, după ce am atins pragul de beton care a cauzat multe incidente. Echipa tehnică a fost extrem de rapidă şi a reparat maşina în timp util pentru start, dar tot mai aveam mici probleme la direcţie, care nu ne-au încurcat foarte tare. Am avut un ritm foarte bun pe <<Săcele>>, ca mai apoi să simţim că ceva nu e în regulă, fiind greu să evoluăm în ritm bun, cu maşina care nu se controla precum ne aşteptam. Ne-am oprit pe probă şi am realizat că aveam pană pe ambele roţi de pe faţă, dar având doar o singură roată de rezervă, am continuat aşa până la sosire. Am schimbat o roată, dar, din păcate, cea rămasă pe maşină s-a dezintegrat şi a fost final de raliu pentru noi", a povestit Vali incidentul nefericit de pe proba de debut a Tess Rally 2019.
La finalul celor opt raliuri din acest an şi la debutul cu Citroen-ul C3R5, Vali Porcişteanu este mulţumit de progresul şi ritmul de pe probele speciale, de competitivitatea maşinii de concurs şi are speranţe mari pentru 2020: "A fost un sezon interesant, cu o maşină nouă, diferită faţă de cea cu care am parcurs primul an de acomodare cu un model R5. Am dus lupta pentru titlu până în ultimul raliu, am reuşit victorii şi timpi buni pe probe, oferind parte din spectacolul pe care fanii îl caută la raliuri. Mai avem de crescut ritmul, dar categoric C3-ul este o maşină cu care putem să devenim campioni naţionali. În viitor, după ce vom parcurge mai mulţi kilometri de probă specială, încrederea noastră va creşte şi sperăm să ne apropiem de ritmul lui Tempestini în cât mai scurt timp", a încheiat Porcişteanu.
La bordul unui Peugeot 208 R5 care a atras atenţia fanilor prin sunetul superb, Cristi Dolofan a reuşit la Braşov un parcurs constant şi progresiv pe probele speciale noi, necunoscute pentru pilotul DTO. La finalul celor opt secţiuni cronometrate, rezultatul a fost mai mult decât mulţumitor, cu un loc şase în clasamentul general FIA, dar şi cu un parcurs excelent pe superspeciala din zona Colina din Braşov, acolo unde Cristi a obţinut al treilea timp, oferind un spectacol pe cinste fanilor prezenţi.
Campioni ai clasei 11, Bogdan şi Delia Năstase s-au aflat la startul Tess Rally 2019 cu obiectivul bine stabilit, acela de a parcurge din pură plăcere ultima cursă a sezonului, una cu probe speciale spectaculoase şi frumoase pentru echipaje. Echipajul DTO Rally Team a demonstrat, încă o dată, că viteza pe care o au este una de invidiat, reuşind să se impună în cadrul clasei 11, dar mai ales să termine pe locul 4 în clasamentul general al Campionatului Naţional de Raliuri, cea mai bună performanţă a celor doi până în prezent. "În primul rând, vrem să mulţumim echipei DTO Rally Team pentru susţinerea din întregul an competiţional! Braşovul a fost o etapă excelentă pentru noi, reuşind cea mai bună clasare de până acum! Ne-am simţit foarte bine pe probe, maşina s-a comportat exemplar, iar ritmul nostru a fost în continuă creştere! Ce să mai... ne pare rău că s-a terminat!", a spus Bogdan, pilotul echipajului, la finalul raliului.
Eugen Cărăgui şi Robert Fus au pornit în Tess Rally 2019 cu speranţe mari: după ghinioanele şi incidentele de la Iaşi şi Cluj-Napoca, echipajul DTO Rally Team îşi dorea un parcurs constant şi sigur în ultima etapă a sezonului. Din păcate, planurile de acasă nu s-au potrivit cu cele de la raliu, cei doi fiind nevoiţi să abandoneze cu probleme la motorul Peugeot-ului 208 R2 după doar o probă specială, reuşind totuşi să încheie sezonul pe locul trei în cadrul clasei RC4, acolo unde s-au luptat de la egal la egal de-a lungul celor opt etape din 2019.
Cu un parcurs cu suişuri şi coborâşuri, cu victorii, dar şi cu abandonuri, Cristi Şugar şi Vlad Colceriu au avut parte de un sezon plin, în care au arătat că sunt rapizi pe probele speciale la bordul Daciei Sandero. Cu o evoluţie foarte bună în Cupa Dacia în Tess Rally, juniorii DTO Rally Team au avut o strategie perfectă la Braşov, unde au forţat pe una din probele lungi şi au obţinut un avans confortabil care să le aducă victoria şi titlul în cupa monomarcă. "Braşovul ne-a creat amintiri speciale şi anul trecut, însă altfel de amintiri, fiind primul meu raliu. Anul acesta ne-a creat o altfel de amintire - titlul Cupei Dacia 2019, un obiectiv bine fixat încă de la începutul anului, dar care la un moment dat părea imposibil. Am trecut prin multe stări sezonul acesta, însă am învăţat că în acest sport totul este posibil şi că mereu trebuie să lupţi până pe ultimul metru de probă specială. În final, Tess Rally a fost o etapă cu probe superbe, chiar dacă a avut câteva porţiuni mai dure. Mă bucur că am putut fi prezent şi ne bucurăm şi mai tare pentru adjudecarea titlului, care nu ar fi fost posibil fără ajutorul echipei, lui Vali, dar mai ales lui Eugen Cărăgui şi familiilor care ne-au fost alături!", a spus Cristi la finalul cursei în care, alături de Vlad Colceriu, s-a impus în Cupa Dacia în 2019.
Astfel, la finalul celor opt raliuri din 2019, DTO Rally Team este vicecampioană naţională în clasamentul echipelor, după ce a demonstrat că este puternică şi că se poate lupta pentru titlu. Vali Porcişteanu şi Dan Dobre sunt, pentru al doilea an consecutiv, vicecampioni naţionali, demonstrând că Citroen-ul C3R5 este un partener excelent pentru performanţă, cu două victorii în acest sezon. Cristi Dolofan şi Mihai Sandu încheie sezonul 2019 pe locul al optulea în clasamentul general FIA, în timp ce Bogdan Năstase şi Delia Năstase sunt campioni ai clasei 11, după un parcurs de excepţie. La bordul unui Peugeot 208 R2, Eugen Cărăgui şi Robert Fus se află la finalul unui sezon de debut pe maşina de clasa RC4 pe locul trei, în timp ce Cristi Şugar şi Vlad Colceriu sunt campioni ai Cupei Dacia. În sezonul 2019, DTO Rally Team a avut alături o serie de parteneri puternici: Dolo Trans Olimp, Trust Motors - Importator Peugeot, Citroen şi DS Automobile, Imbold, Catena, Oscar Downstream, Tellur, Hidro Gaz Pipe şi Total Lubricants Romania.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It