Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 13:48

Cupa Speranţelor 2019 şi-a desemnat câştigătorii!

Una dintre competiţiile de tradiţie de categoria I, pentru copii de 10 şi 12 ani - băieţi şi fete - şi care sunt înscrise la început de calendar competiţional în fiecare an în programul Federaţiei Române de Tenis, a ajuns la final. Organizată ca de fiecare dată în condiţii de excepţie la Baza Tenis Club Curtea de Argeş (preşedinte, prof. Gheorghe Borţan) şi beneficiind de arbitrajul de specialitate al binecunoscutului specialist piteştean Iordache Giban, competiţia care a demarat vinerea tecută şi-a desemnat câştigătorii. Astfel, vă reamintim că la categoria 10 ani băieţi, finala a fost câştigată de Andrei Radu (CS Tenis Champion Bucureşti), care a dispus în două seturi identice, 4-0, 4-0, de colegul său de club Andrei Rozolea. De asemenea, la 10 ani fete, acolo unde s-a jucat în sistem turneu final (fiecare cu fiecare), v-am rămas datori cu rezultatele finale. După ce au obţinut câte două victorii, Alexia Brabete (CSS Roşiori de Vede) şi Maria Stănică (TC Next Level Tg. Jiu) s-au înfruntat pentru primul loc. Câştigătoare a fost teleormăneanca, aceasta trecând cu un dublu 4-0 de adversara ei. În finala pentru locurile III-IV, Maria Petcu a dispus de Ilinca Măniţă, scor 4-2, 4-1.

În continuare, la 12 ani fete, în prima semifinală, Andreea Cuna (Libra Phoenix Bucureşti, favorită nr. 1), a trecut la pas de Ioana Boian (TC Rm. Vâlcea, favorită nr. 4), scor 6-0, 6-2. Gabriela Păun (favorita nr. 3) a reuşit s-o elimine pe Ioana Preda (CS Tineretului Vâlcean, favorita nr. 2), scor 6-2, 6-7(5), 6-0. Şi, ca să ducă surpriza până la final, a trecut astăzi, în marea finală, şi de favorita nr. 1, Andreea Cuna, scor 3-6, 6-4, 6-1!
În fine, la 12 ani băieţi, David Marghidan (LPS-CSS Piteşti) a trecut în prima semifinală de Andrei Apostol (S&F Tennis System), scor 6-4, 6-1. El a fost imitat de favoritul nr. 2, Ioan-Alexandru Măniţă (TC Curtea de Argeş), cel care l-a învins pe Albert Pipie (CSA Steaua Bucureşti), scor 7-6(4), 6-3. Astăzi, la prânz, în marea finală, David Marghidan l-a spulberat pe Ioan Alexandru Măniţă, în numai două seturi, scor 6-0, 6-3.

Organizatorul Cupei Speranţelor a fost Tenis Club Curtea de Argeş. Partenerul oficial al turneului a fost Dr. Oetker Romania. Sponsorii ediţiei 2019 au fost: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeş şi Consiliul Judeţean Argeş. Parteneri media: Radio Argeş Expres şi Ziarul Argeş Expres. Promotorul turneului a fost SCG - Smart Corporation Group.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It