Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 16:05

Liderul le-a dat cu terenul în cap: CS Mioveni - Sportul Snagov 0-4 (0-1)

După ce cu două etape în urmă, Sportul Snagov, una dintre favoritele la promovarea în primul eşalon fotbalistic a ţării, trecea pe un teren imposibil de joc de FC Argeş, la limită, scor 1-0, sâmbătă, în ultima etapă a Ligii a II-a jucată în acest an, elevii lui Laszlo Balint au mers la Mioveni. Acolo au dat peste o echipă care a făcut cel mai prost meci din campionat şi care a pierdut la un scor umilitor, 0-4, fără să-şi creeze în cele 90 minute joc mai mult de 2 ocazii clare de gol. În schimb, oaspeţii au deschis scorul din prima repriză, în min. 31, prin Claudiu Borţoneanu. Acesta a înscris din 6 metri, după ce Kilyen respinsese de pe linie balonul trimis spre poartă tot de el. Nici în repriza secundă, gazdele nu şi-au revenit şi au mai primit încă trei "boabe". Astfel, în min. 53, Cătălin Hlistei a reluat din careul mic în plasă o minge centrată de pe partea stângă, în min. 65, Darius Buia a preluat la 20 m, pe centru, iar de la 16 metri a şutat pe centru, pe lângă portarul Croitoru, iar scorul final a fost stabilit în min. 89 de către Dragoş Huiban, cel care a preluat la marginea careului advers, a întors din fentă portarul şi un fundaş şi apoi a trimis elegant, cu boltă, în poarta goală.

Caseta tehnică

CS Mioveni: Fl. Croitoru - Kilyen, Celea, Burnea, E. Stoica - Traşcu, C. Năstăsie - Rădescu, Al. Popescu, Ayza (cpt.) - Val. Balint. Rezerve: V. Sima - C. Alexe, R. Gherghe, R. Drugă, Al. Neagu, Coşereanu, Alin Călin. Antrenor: Iordan Eftimie.

Sportul Snagov: A. Marinescu - Şt. Vlădoiu, V. Lică, Fl. Ilie, B. Stancu - V. Bărbulescu (cpt.), Borţoneanu - Gîţ, Huiban, Hlistei - Al. Ioniţă. Rezerve: Iacob - Tazouti, I. Şerban, Oanea, Mohammed, Buia, L. Ion. Antrenor: Laszlo Balint.

Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); Asistenţi: Adrian Mărginean (Aiud) şi Petruţa Iugulescu (Târgovişte).

Stadion: Orăşenesc (Mioveni-Argeş).

"Am terminat anul pe primul loc!"

Bucuros după prestaţia jucătorilor săi, antrenorul Laszlo Balint a declarat următoarele: "Astăzi am obţinut o victorie incontestabilă şi ne-am adjudecat cele trei puncte fără niciun dubiu contra unui adversar foarte dificil, însă pe o suprafaţă de joc impecabilă, aspect care ne-a permis să practicăm jocul nostru obişnuit. Am făcut, poate, cel mai bun meci al nostru din deplasare, care s-a reflectat şi în rezultatul final. Sunt mândru de aceşti băieţi, sunt mândru pentru că am reuşit să menţinem acest tempo până la finalul campionatului, chiar dacă nu a fost deloc uşor. Am reacţionat extraordinar după înfrângerea suferită în faţa Petrolului. Bucuria este foarte mare pentru că am încheiat anul cu o victorie care ne-a propulsat pe primul loc şi pentru că am avut cea mai bună apărare din Liga a II-a. Din acest moment, responsabilitatea cade pe umerii conducătorilor clubului, care trebuie să decidă pe ce drum vom merge din februarie încolo. Este vital să beneficiem de cu totul alte condiţii ca să putem să ducem acest drum la bun sfârşit şi să încercăm să rămânem aici, în plutonul fruntaş al clasamentului, şi la finalul sezonului. Nu se poate face performanţă doar cu inima, trebuie să avem facilităţi demne de locul pe care suntem clasaţi la finalul stagiunii de toamnă a Ligii a II-a. Mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut în această primă parte a campionatului şi vă rugăm să ne rămâneţi aproape!"

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It